• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

DAS Deva, investiție în siguranța și confortul celor 23 de locatari ai blocului social de pe strada Hărăului

Blocul social de pe strada Hărăului, nr. 40, din Deva, a trecut printr-o serie amplă de lucrări de întreținere și reparații, realizate de Direcția de Asistență Socială Deva. Intervențiile au vizat atât aspectul spațiilor comune, cât mai ales siguranța și confortul celor 23 de persoane care locuiesc în imobil, cu vârste cuprinse între 12 și 81 de ani.

Blocul social de pe strada Hărăului, nr. 40, din municipiul Deva, a beneficiat în ultimele luni de mai multe lucrări de întreținere și reparații. Direcția de Asistență Socială Deva anunță că lucrările au fost finalizate, intervențiile având ca principal obiectiv îmbunătățirea condițiilor de trai și creșterea siguranței locatarilor.

Imobilul aparține municipiului Deva și este administrat de Direcția de Asistență Socială. Blocul are parter și un etaj și dispune de 13 unități locative, în care locuiesc 23 de persoane, cu vârste între 12 și 81 de ani, toate provenind din categorii vulnerabile.

De la casa scării până la acoperiș

Lucrările au vizat mai multe zone ale imobilului, de la spațiile comune până la acoperiș și zona exterioară.

În interior, au fost reparate și refăcute tencuielile decorative, iar pereții și tavanele din zona de acces, casa scării, holuri și spațiile igienico-sanitare comune au fost zugrăvite.

Pentru creșterea siguranței, spațiile comune au fost placate cu gresie antiderapantă. Lucrările au inclus treptele de la intrarea în bloc, casa scării, holurile și rampa de acces destinată persoanelor cu dizabilități locomotorii.

Au fost, de asemenea, consolidate și vopsite balustradele care oferă sprijin locatarilor la urcarea și coborârea scărilor interioare, iar căzile de duș din spațiile igienico-sanitare comune au fost înlocuite.

Iluminat cu senzori și acces controlat

O atenție deosebită a fost acordată și instalației electrice. Aceasta a fost reparată, iar pe fiecare palier au fost montate corpuri de iluminat cu senzori de mișcare. Soluția are atât rolul de a îmbunătăți iluminarea spațiilor comune, cât și de a contribui la reducerea consumului de energie electrică.

La intrarea în scară a fost montat un ansamblu de cutii poștale securizate.

Tot pentru creșterea siguranței, imobilul a fost dotat cu interfon, pentru controlul accesului, precum și cu o cameră de supraveghere amplasată în casa scării. Sistemul are rolul de a contribui la protejarea locatarilor și a bunurilor acestora și la menținerea ordinii în spațiile comune.

La exterior, deasupra căii de acces în imobil a fost montată o copertină fixă de protecție, iar pentru iluminarea intrării a fost instalată o lampă de perete.

Reparații și la acoperiș și în curtea blocului

Lucrările au ajuns și la acoperișul imobilului. Au fost înlocuite țiglele sparte și riglele de lemn deteriorate, intervențiile având rolul de a preveni infiltrațiile de apă care ar putea afecta plafoanele locuințelor de la ultimul nivel.

În zona exterioară a blocului, mobilierul a fost vopsit, iar elementele deteriorate ale gardului care împrejmuiește imobilul au fost refăcute.

Toate lucrările au fost realizate de angajații Compartimentului Administrare, Exploatare Locuințe din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.

Pentru cei 23 de locatari ai blocului social, intervențiile înseamnă nu doar un imobil mai îngrijit, ci și condiții mai bune și mai sigure în spațiile pe care le folosesc zi de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *