Doi bărbați mai sunt internați la spitalul din Deva, în urma accidentului de ieri, produs pe centura municipiului reședință de județ. Din fericire, starea lor este una stabilă, susțin medicii.
„Mai sunt internate două persoane. Starea lor nu este gravă. Avem un pacient, internat pe Neurochirurgie cu o lovitură la cap. Din fericire, nu are niciun hematom intracranian. Are un hematom epicranian, o fractură de claviculă și fractură de coastă. Fără probleme deosebite. Celălalt pacient care este internat pe Chirurgie Toracică are mai multe coaste fracturate”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Deva, medicul Lucian Miron.
În cursul zilei de joi, un accident grav a avut loc la intrare în Deva, dinspre Mintia. La fața locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care au stabilit că şoferul unui autoturism care circula din direcția Deva – Brad, pe banda a doua, a semnalizat stânga pentru a efectua manevra de întoarcere. A fost momentul în care, din aceeași direcție de mers și pe aceeași bandă, un alt autoturism, care nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers, a acroșat cu partea dreapta autoturismul care semnaliza stânga, după care a pătruns pe contrasens. Aici, a intrat direct în microbuzul care circula regulamentar, în care se aflau patru persoane, pe care l-a proiectat în afara părții carosabile.
Cinci persoane au fost rănite, în urma accidentului de ieri. Una dintre ele a refuzat transportul a spital, iar alte două nu au necesitat internarea.