Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 24 octombrie – 11 noiembrie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru persoanele care vor să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României, pe locurile rămase neîncadrate în acest an.Potrivit unui comunicat al MApN, au rămas disponibile 417 de locuri de rezervişti voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi) în unităţi militare din Bucureşti şi 19 judeţe – Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Vaslui şi Vrancea.
Procesul de recrutare şi selecţie pentru seria suplimentară se desfăşoară în baza prevederilor Legii privind Statutul rezerviştilor voluntari şi ale Ordinului ministrului Apărării Naţionale în acest sens.La prezentarea la centrul militar, cei interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii.
De asemenea, candidaţii proveniţi din rândul cetăţenilor fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.
La centrul militar, se va completa o cerere de înscriere şi se vor prezenta următoarele documente: actul de identitate, în original şi în copie; certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii; acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie; permisul de conducere valabil, eliberat de către autorităţile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice; livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Beneficii pentru rezerviștii voluntari
Prin adoptarea Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:
– creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;
– creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
– eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;
– eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;
– crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.
Ce înseamnă să fii rezervist voluntar
Rezerviștii voluntari reprezintă personalul selecționat pe bază de voluntariat, care consimte, pe bază de contract individual pe durată determinată, denumit în continuare contract, să încadreze funcții în statele de organizare ale structurilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Primul contract se încheie pe o perioadă de 4 ani, iar următoarele pe o perioadă de maximum 3 ani, potrivit siteului recrutaremapn.ro.
Rezerviștii voluntari pot fi cadre militare rezerviști voluntari (ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri) sau soldați și gradați rezerviști voluntari.
La instituirea stării de urgență sau a stării de asediu, precum și la declararea stării de mobilizare sau a stării de război, contractele rezerviștilor voluntari se suspendă, iar aceștia sunt concentrați/mobilizați, în condițiile legii, și sunt încadrați în aceleași funcții.
La desconcentrare sau la declararea demobilizării, rezerviștii voluntari sunt desconcentrați sau demobilizați, iar contractele se derulează în continuare până la expirarea acestora.
Rezervistul voluntar este încadrat pe funcția prevăzută în contract la semnarea acestuia.
Rezerviștii voluntari se pregătesc pentru a îndeplini orice misiune, la fel ca și militarii în activitate.
În timp ce militarii profesioniști sunt prezenți zi de zi în unitatea militară în care sunt angajați, rezerviștii voluntari trebuie să fie prezenți la unităţile lor lor doar în perioadele de instruire și de îndeplinire a misiunilor, atunci când sunt chemați, pentru anumite perioade, scurte și bine determinate.
În afara acestor obligații, rezerviștii voluntari care sunt angajați în mediul civil, își vor continua activitatea la locul lor de muncă.
În perioada în care sunt chemați la unitate, rezerviștii voluntari primesc salariul aferent funcției militare pe care o ocupă, la fel ca militarii în activitate care ocupă funcții similare.
În restul timpului, când își continuă activitățile obișnuite, ca civili, li se acordă 30% din salariul funcției militare pe care o au ca rezervisti.