Sute de hunedoreni au venit în căutarea unui loc de muncă, iar zeci de angajatori și-au prezentat ofertele, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată vineri, la Deva. Evenimentul a reunit 879 de participanți, dintre care 401 absolvenți de învățământ. În urma discuțiilor cu angajatorii, 145 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă. La eveniment au fost prezentate și oportunități de carieră în Poliție, Jandarmerie, ISU ori armată, dar și servicii de consiliere și dezvoltare profesională dedicate tinerilor.
Bursa a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Au participat 52 de agenți economici, care au oferit, în total, 417 locuri de muncă. AJOFM contactase 150 de angajatori în vederea participării.
Din totalul persoanelor prezente, 145 au fost selectate pentru angajare, dintre care 36 de absolvenți. Selecția nu înseamnă însă automat și încadrarea în muncă, astfel că AJOFM Hunedoara va verifica, după 30 de zile, câte dintre persoanele selectate au obținut efectiv un loc de muncă.
Tinerii, sprijiniți să își găsească drumul profesional
La eveniment a fost prezent și proiectul „Tineret pentru viitor”, care a avut un stand dedicat informării publicului despre activitățile și serviciile disponibile în județul Hunedoara.
Cei interesați au putut afla informații despre consilierea și orientarea profesională, dezvoltarea competențelor necesare integrării pe piața muncii și modalitățile prin care se pot implica în activitățile proiectului.
„Tineret pentru viitor” include programe și ateliere tematice dedicate competențelor digitale, antreprenoriatului, educației civice și protecției mediului. Proiectul cuprinde și activități de informare și prevenție privind consumul de alcool și droguri și violența domestică, precum și acțiuni menite să faciliteze accesul persoanelor din comunitate la serviciile de sprijin existente.
Proiectul, cod SMIS 337431, este implementat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Municipiul Deva. Acesta este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, și are o valoare totală de 9.946.223,70 lei.
Prin activitățile sale, proiectul urmărește să sprijine tranziția tinerilor către piața muncii și să le ofere acces la servicii de informare, consiliere și dezvoltare a competențelor personale și profesionale.
Cum poți ajunge polițist. IPJ Hunedoara și-a prezentat oferta
Printre participanții la bursă s-au numărat și polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, care le-au oferit celor interesați informații despre posibilitatea de a urma o carieră în Poliție.
Reprezentanții Serviciului Resurse Umane au explicat condițiile de recrutare și etapele care trebuie parcurse de cei care își doresc să îmbrace uniforma de polițist. Participanții au avut ocazia să afle mai multe despre responsabilitățile profesiei, dar și despre diversitatea activităților desfășurate în slujba comunității.
Standul IPJ Hunedoara a reunit polițiști din mai multe structuri, care au prezentat echipamente, autospeciale și aspecte concrete din activitatea lor.
Polițiștii criminaliști au prezentat autolaboratorul criminalistic și au oferit explicații despre metodele folosite în investigarea și cercetarea criminalistică. Totodată, prezența câinilor de serviciu le-a permis vizitatorilor să descopere rolul pe care aceștia îl au în misiunile poliției.
Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat echipamentele folosite în intervenții și particularitățile misiunilor pe care le desfășoară, în timp ce polițiștii rutieri au adus în atenția publicului autospeciala de educație rutieră, subliniind importanța prevenirii accidentelor și a informării participanților la trafic.
La stand au fost prezenți și polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului de Siguranță Școlară și Serviciului Pregătire Profesională. Aceștia au prezentat activitățile preventive și modul în care pregătirea continuă contribuie la dezvoltarea competențelor necesare profesiei.
Participarea IPJ Hunedoara a urmărit să le ofere celor interesați o imagine cât mai concretă asupra carierei de polițist, de la condițiile de recrutare până la activitățile și provocările întâlnite în diferitele structuri ale instituției.
Bursa locurilor de muncă a devenit astfel nu doar un punct de întâlnire între angajatori și persoanele aflate în căutarea unui serviciu, ci și o oportunitate pentru tineri de a descoperi trasee profesionale, de a afla ce pregătire le este necesară și de a identifica formele de sprijin care îi pot ajuta să intre pe piața muncii.
