• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Bărbat din Deva, agresat și jefuit în zona Gării. Polițiștii au identificat principalul suspect

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au identificat, în data de 23 iunie, un bărbat bănuit de comiterea a două infracțiuni – furt și lovire sau alte violențe – în urma unui incident petrecut în seara zilei de 22 iunie, în zona Pieței Gării din Deva.

Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 23:00, între doi bărbați – unul de 37 de ani, celălalt de 55 de ani – a izbucnit un conflict spontan. În timpul altercației, bărbatul de 55 de ani l-ar fi agresat fizic pe celălalt, iar apoi i-ar fi sustras telefonul mobil și portofelul, în care se aflau aproximativ 600 de lei și documente de identitate.

În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, polițiștii au reușit să îl identifice pe presupusul autor la doar o zi după comiterea faptei. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și lovire sau alte violențe, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.

Cercetările sunt în curs, anchetatorii urmând să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *