fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Bărbat aflat în urmărire internațională, depistat şi reţinut de polițiștii hunedoreni, la solicitarea autorităților judiciare din Italia

Un bărbat din comuna Baru, căutat de polițiștii din Italia după ce a fost condamnat pentru exploatarea cerșetoriei, furt și rele tratamente aplicate minorilor, a fost prins de oamenii legii din județul Hunedoara. Hunedoreanul va fi prezentat astăzi magistraților Curții de Apel Alba Iulia, în vederea luării măsurilor legale.

„La data de 17 mai 2023, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Baru au organizat o acţiune în vederea punerii în aplicare a două mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Italia pe numele unui bărbat de 35 de ani, din comuna Baru. Bărbatul, aflat în urmărire internaţională, a fost depistat pe raza comunei Baru şi condus la sediul Poliției Orașului Hațeg, unde a fost reţinut şi predat poliţiştilor Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara, urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea luării măsurilor legale (bărbatul a fost condamnat definitiv în Italia sub aspectul comiterii, pe teritoriul acestui stat, a unor infracţiuni de furt, rele tratamente aplicate minorului şi exploatarea cerșetoriei). Acţiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj din cadrul Serviciul de Acțiuni Speciale Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *