• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Băița și-a luat rămas-bun de la Damian Diniș. Sute de oameni, zeci de primari și o „mare” de cămăși albe l-au însoțit pe ultimul drum

Băița a fost astăzi, pentru câteva ore, mai tăcută ca niciodată. Sute de oameni s-au adunat pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Damian Diniș, primarul care, timp de mai bine de două decenii, și-a legat viața de comunitatea pe care a condus-o. Au venit oameni din toate satele comunei, colegi, prieteni, primari din județele Hunedoara, Timiș și Gorj, reprezentanți ai administrației județene și oameni care au simțit că nu pot lipsi de la această ultimă întâlnire.

Printre cei prezenți s-au aflat peste 30 de primari din cele trei județe, președintele Consiliului Județean Hunedoara și președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, și cei doi vicepreședinți ai CJ Hunedoara – Alin Țambă și Ioan Demeter, deputații Natalia Intotero și Ilie Toma. Aproape toți primarii și reprezentanții administrației județene au purtat cămăși albe și eșarfe tricolore – un gest simplu, dar puternic, prin care colegii lui Damian au ales să-i fie alături până în ultima clipă.

blank

 

Astăzi, Băița nu și-a condus doar primarul la cimitir. Și-a condus unul dintre oamenii care au însemnat cel mai mult pentru această comunitate.

Ultimele opriri, în locurile care i-au fost aproape de suflet

La ora 12:00, cortegiul funerar a pornit de la Căminul Cultural din Lunca. A urmat drumul prin locurile care au făcut parte din viața lui Damian Diniș: stadionul din Crăciunești, Primăria Comunei Băița și apoi casa sa din Lunca.

Au fost opriri scurte, de câteva minute, dar încărcate de emoție.

Locurile prin care a trecut astăzi Damian Diniș nu au fost alese întâmplător. Au fost locurile în care a muncit, în care a întâlnit oameni, în care s-a bucurat și în care a încercat, zi de zi, să facă ceva pentru comunitatea sa.

„Este cumplit de greu să vorbim despre Damian la timpul trecut”

Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Preasfințitul Părinte Gherontie.

În jurul sicriului s-au adunat familia, rudele, prietenii și sutele de oameni veniți să-i fie alături. Durerea despărțirii se simțea în fiecare colț.

La căpătâiul lui Damian Diniș, colegii săi din Organizația Județeană a Partidului Social Democrat au rostit un mesaj de adio. Un mesaj lung, profund și dureros, în care au încercat să pună în cuvinte ceea ce însemna Damian pentru ei și pentru comunitatea pe care a condus-o.

blank

„Toamna a venit anul acesta cu o durere pe care nicio zi însorită nu o poate mângâia. Astăzi, cu sufletele împietrite de durere, aducem un ultim omagiu unui om rar, unui primar de excepție, unui coleg drag și unui prieten adevărat: DAMIAN DINIȘ.

Cu inimile frânte, ne aflăm în fața unei pierderi imense, o durere pe care cuvintele, oricât ne-am strădui, nu o pot cuprinde. E cu neputință. Este cumplit de greu să vorbim despre Damian la timpul trecut. Pentru Băița și pentru noi toți, Damian Diniș a fost și va rămâne un exemplu de bunătate, echilibru și dăruire.

Damian, Demi, cum îl știm noi, colegii și apropiații lui, nu a fost doar primarul acestei comune. A fost însăși INIMA ei. Încrederea pe care localnicii i-au acordat-o din 2000 încoace nu a fost o întâmplare, ci consecința firească pentru un om care nu a privit niciodată pe nimeni de sus, ci a ales să rămână mereu acolo unde îi era locul: în mijlocul comunității sale.

Pe Damian îl știm cu toții așa cum a fost până în ultima clipă: un om blând, calm, de o bunătate senină și cu o răbdare nesfârșită. La Damian, ușa a fost mereu deschisă pentru oricine. Nu a existat om pe care să nu-l asculte, necaz pe care să nu încerce să-l aline sau rugăminte la care să nu răspundă din tot sufletul. A ajutat pe toată lumea, fără ezitare, pur și simplu pentru că așa era el: izvor nesecat de bunătate.”

Cuvintele au fost rostite în fața familiei și a oamenilor care l-au cunoscut. Iar descrierea „inima comunității” a părut să spună, în câteva cuvinte, ceea ce sute de oameni veniseră să confirme prin prezența lor.

Mesajul colegilor săi a continuat cu rolul pe care Damian Diniș l-a avut dincolo de granițele comunei Băița:

„Devotamentul său a trecut însă dincolo de hotarele comunei Băița. Din postura de președinte al filialei județene a Asociației Comunelor din România, Damian Diniș a reprezentat cu demnitate, energie și credință interesele comunităților rurale din întregul județ Hunedoara.

Pentru noi, cei din Organizația Județeană a PSD Hunedoara, Damian a fost un coleg extraordinar. A fost un om echilibrat, care aducea armonie în momentele grele și care ne inspira pe toți prin simplitatea, calmul și înțelepciunea lui.

Dragostea sa pentru oameni, pentru sat și pentru viață s-a văzut și în susținerea neobosită pe care a acordat-o activității sportive, dar și tradițiilor locale din comuna Băița. A fost mereu aproape de tineri, încurajându-i pe terenul de joc, promovând mișcarea, fair-play-ul și spiritul de echipă. A susținut activitatea artistică din comună, pentru a duce mai departe obiceiurile și tradițiile locale, pentru ca tinerii să nu-și uite rădăcinile și pentru ca oamenii care vizitează comuna să plece cu o impresie extraordinară de aici.

A fost omul lui Dumnezeu! Pentru că nu a uitat niciodată de Sfântul Altar și a avut grijă ca toate lăcașele în care se înalță rugăciuni, să fie primenite și să nu ducă lipsă de nimic.

S-a bucurat alături de oameni și a plâns împreună cu ei.”

În timp ce aceste cuvinte erau rostite, în fața sicriului se aflau cei care îi fuseseră colegi și prieteni, dar și oamenii pentru care Damian Diniș a însemnat, timp de ani de zile, omul la care puteau să apeleze.

„Și inimile noastre plâng!”

Ultima parte a mesajului a fost adresată familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut.

„În aceste clipe de grea suferință, gândurile noastre pline de compasiune și întreaga noastră susținere se îndreaptă către familia îndoliată, către toți locuitorii comunei Băița și către toți cei care l-au cunoscut și iubit. Și inimile noastre plâng!

Vă suntem alături cu tot sufletul și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască putere și mângâiere pentru a trece peste această pierdere grea și neașteptată.

Dragă Damian,

Dacă ți-am greșit cu ceva, dacă te-am nedreptățit sau ți-am umbrit vreo zi din viață, te rugăm, în această ultimă clipă a despărțirii, să ne ierți.

Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit acestei comunități, pentru omenia care ți-a fost crez, pentru colegialitatea și prietenia cu care ne-ai luminat viețile. Faptele tale bune vor dăinui peste timp, iar amprenta sufletului tău va rămâne, pentru totdeauna, vie în inimile noastre.

Dumnezeu să te odihnească în pace și să-ți așeze sufletul în lumina Sa veșnică!

Colegii din Organizația Județeană a Partidului Social Democrat”.

blank

Un ultim drum și o comunitate rămasă fără omul ei

După slujbă, Damian Diniș a fost condus la cimitir. În urma lui au mers familia, colegii, primarii veniți din alte județe și sute de oameni din comunitatea pe care a condus-o. A fost o despărțire care a depășit cu mult granițele unei comune.

Pentru Băița, a fost despărțirea de primarul său. Pentru administrația locală, despărțirea de un coleg. Pentru PSD Hunedoara, despărțirea de un om pe care colegii l-au descris drept echilibrat, bun și apropiat de oameni.

Pentru familie și prieteni, însă, a fost despărțirea de Damian. De „Demi”. De omul care, dincolo de funcție, a fost soț, tată, prieten și om al comunității.

Astăzi, Băița a fost plină de oameni. Dar, după ce mulțimea a plecat, după ce cămășile albe și eșarfele tricolore au dispărut de pe ulițele comunei, după ce s-a făcut din nou liniște, rămâne un gol pe care nimeni nu îl va putea umple.

Pentru că un primar poate fi înlocuit. Un om ca Damian Diniș, însă, nu.

Dumnezeu să îl odihnească și să-l țină lângă El!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *