Intervenție în desfășurare a pompierilor din Deva, după ce un autocamion încărcat cu fructe a fost cuprins de incendiu pe autostrada A1.
Pompierii Detașamentului Deva intervin în aceste momente pe autostrada A1, pe sensul de mers Deva – Timișoara, unde un autocamion care transporta fructe a fost cuprins de flăcări.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la întregul autovehicul.
Șoferul a reușit să se autoevacueze la timp, însă a suferit un atac de panică, fiind asistat medical de paramedici.
Potrivit Centrului InfoTrafic al Poliției Române,prima bandă a sensului de mers spre Timișoara este blocată, iar traficul rutier se desfășoară îngreunat pe a doua bandă.
Se estimează reluarea circulației rutiere în condiții normale după ora 12:30.