fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

ATENȚIE, șoferi! Închideri și restricții de circulație în perioada Turului Municipiului Deva la Ciclism, 7 mai 2023

Turul Municipiului Deva la Ciclism a ajuns la a XI-a ediție. Astfel, duminică, 7 mai 2023, Deva va deveni orașul bicicliștilor.

„Tradițional, la începutul lui mai, prima cursă tare a sezonului. Este ediția a XI-a, menținem atât traseul CTI, cât și cel de FOND, cu multe îmbunătățiri ale carosabilului. Cățărarea, clasică deja, la Căprioara vă așteaptă cu nerăbdare. Pentru a fi mai incitant, vom face clasament atât pentru Campionatul Județean de Șosea, cât și ca etapa 1 pentru Cupa Județului Hunedoara”, se arată pe site-ul Asociației Județene de Ciclism Hunedoara.

Pentru o bună desfășurare a evenimentului sportiv, circulaţia rutieră va fi închisă/restricționată în anumite zone, după următorul program:

● Duminică, 7 mai 2023, între orele 11:00-16:00 – traficul rutier va fi închis pe strada Aurel Vlaicu de la intersecția cu strada Izvorului, până la intersecția cu DJ 708 J, respectiv de la intersecția cu strada Aurel Vlaicu și până la intersecția cu DN 7
● Duminică, 7 mai 2023, între orele 7:00-18:00 – traficul rutier va fi închis pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, de la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu până la intersecția cu Piața Victoriei
● Duminică, 7 mai 2023, între orele 11:0-16:00 – traficul rutier va fi restricționat la o bandă/sens pe: Bulevardul 22 Decembrie, DN 7, DJ 687 Sântuhalm, intersecția cu DJ 708 E, DJ 708 E – strada Iosif Vulcan, strada Mihai Eminescu, strada Gheorghe Barițiu, Piața Episcop Tordai Șandor Andraș, strada Lucian Blaga, strada Horea, Bulevardul Decebal și Bulevardul 22 Decembrie

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Făerag în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și promovează mișcarea, sportul și spiritul competițional.

În timpul desfășurării competiţiei vă rugăm să:

– evitaţi parcarea autovehiculelor pe traseul închis
– reduceţi circulaţia autovehiculelor şi pietonilor
– evitaţi circulaţia animalelor pe întregul traseu
-respectați indicaţiile si recomandările agenţilor de poliţie rutieră respectiv ale comisarilor de cursă voluntari
– circulaţi cu atenţie în zonele amintite, în intervalele orare de mai sus, pentru a nu pune în pericol integritatea corporală a concurenţilor, și nu în ultimul rând, a dumneavoastră.

Primăria Municipiului Deva și organizatorii fac apel la toți participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere, să folosească rute ocolitoare și să circule cu atenție sporită.

blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *