Mii de locuitori din județul Hunedoara urmează să beneficieze de rețele noi de alimentare cu apă, prin proiectul regional derulat de APA PROD. În Răcăștie, sistemul este deja funcțional, iar la Brad și în mai multe comune din zonă au început pregătirile pentru lucrări care vor aduce apă în localități unde oamenii nu au avut până acum acces la acest serviciu. Directorul general al companiei, Dorin Gligor, a anunțat că investițiile continuă și în zonele în care secarea fântânilor a devenit o problemă.
Rezultatele marelui proiect sunt vizibile în teren: la Deva, au fost reabilitate rețele de apă pe 20 de străzi și rețele de canalizare pe alte cinci. La Hațeg, reabilitarea rețelelor de canalizare a ajuns la 80%, iar la Hunedoara conducta de aducțiune este finalizată integral. În Răcăștia, extinderea rețelei de apă este realizată în proporție de 100%, iar în Zlaști și Boș a ajuns la 90%. La nivel de proiect echipamentele pentru au fost livrate, iar montarea contoarelor digitale se apropie de finalizare.
Una dintre cele mai importante vești privește zona Hunedoarei, unde sistemul de alimentare cu apă din Răcăștie este deja funcțional, în timp ce în Zlaști și Boș lucrările ar urma să permită alimentarea locuințelor până la sfârșitul anului.
În paralel, în zona Brad a fost demarat un nou contract de investiții, în valoare de peste 54,19 milioane de lei, care vizează municipiul și comunele Crișcior, Ribița, Baia de Criș, Luncoiu de Jos, Băița și Vălișoara. Proiectul include extinderea rețelelor de apă cu 54,6 kilometri, realizarea a 1.902 branșamente noi și extinderea rețelelor de canalizare cu 6,6 kilometri.
Răcăștie are apă, la Zlaști și Boș lucrările ar urma să se încheie până la finalul anului
Directorul general al APA PROD, Dorin Gligor, a explicat că investițiile din zona Hunedoara au presupus lucrări importante pentru alimentarea cu apă a localităților Răcăștie, Zlaști, Boș și Groși.
„Vreau să vă spun că, astăzi, în Răcăștie, este 100% funcțională, oamenii au început să se racordeze, dacă deschid robinetul au apă în locuință. Și asta e o mare realizare a proiectului. În Zlaști și în Boș, eu spun că apa va ajunge și în locuințele oamenilor până la sfârșitul anului, la toată lumea și se încheie proiectul din Hunedoara”, a declarat Dorin Gligor.
În alte localități, precum Simeria, Călan și Geoagiu, lucrările sunt în desfășurare. Potrivit directorului APA PROD, o parte dintre întârzieri au fost provocate de etapele de proiectare și de dificultățile legate de identificarea și clarificarea situației juridice a terenurilor pe care trebuie amplasate conductele și rezervoarele.
Un exemplu este traseul care ar urma să ducă apă din zona Simeria către Hărău, Certej și până la Vărmaga, localități în care există probleme privind accesul la apă potabilă.
„Dacă avem o conductă care vine de la Simeria și vrem să ducem apă în zona Hărău, unde apa nu este potabilă, ne ducem înspre Certej, unde este aceeași situație, și ajungem până sus la Vărmaga. Conducta de distribuție trece prin foarte multe terenuri. Foarte greu identifici proprietarii și nu poți mereu să mergi pe marginea drumurilor, ca să fie domeniu public. Ajungi într-un teren, unde mai trebuie să faci și un rezervor de acumulare pe undeva. Dacă apare o problemă undeva cu terenul, aceea oprește proiectul până la clarificare”, a explicat acesta.
Gligor susține că situațiile au fost rezolvate în colaborare cu administrațiile locale, inclusiv prin identificarea unor soluții amiabile cu proprietarii terenurilor.
Începe investiția de peste 54 de milioane de lei în zona Brad
Zona Bradului a fost una dintre cele mai întârziate componente ale proiectului, din cauza unei proceduri de achiziție contestate în instanță. Potrivit directorului APA PROD, ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în 1 octombrie, iar în aceste zile au loc predările de amplasament și pregătirile pentru intervențiile din teren.
Contractul a fost câștigat de firma Aqua Serv din Cluj, care, potrivit lui Dorin Gligor, mai derulează două contracte în cadrul proiectului și înregistrează un ritm bun de lucru.
Investiția va aduce apă în localități în care alimentarea nu există în prezent sau este insuficient dezvoltată. Printre acestea se numără Țebea, unul dintre satele importante ale județului, unde aproximativ 600 de locuitori ar urma să beneficieze de alimentare cu apă.
„În Țebea, unul dintre cele mai mari sate din județul Hunedoara, cu 600 de locuitori, vor avea toți apă. Vor începe lucrările zilele acestea. Până acum, nu exista alimentare cu apă”, a declarat directorul APA PROD.
Investițiile vor continua și în satul Zdrapți, unde compania are sursa de apă pentru Brad și unde va fi realizată distribuția către populație.
În comuna Ribița, unde în prezent nu există sistem de alimentare cu apă, lucrările vor viza în special satele Ribița și Crișan. Aici sunt prevăzute aproximativ 300 de branșamente, care ar urma să rezolve o parte importantă a problemei accesului la apă.
„Discutăm de un pas mare făcut pentru comuna Ribița, că două sate vor avea alimentare cu apă. În celelalte, dezvoltarea rețelelor se va face ulterior”, a precizat Dorin Gligor.
Apă pentru Luncoiu de Jos, unde au secat fântânile
Una dintre problemele semnalate de directorul APA PROD privește comuna Luncoiu de Jos, unde localnicii se confruntă cu secarea fântânilor și cu lipsa unor surse suficiente de apă.
Soluția avută în vedere presupune aducerea apei printr-o magistrală de transport de la Brad până la Băița, în paralel cu un alt proiect al companiei care vizează alimentarea din magistrala de la Dobra către Băița.
Prin lucrările de distribuție sunt prevăzute 250 de branșamente în Luncoiu de Jos. Totuși, investiția nu va acoperi de la început toate gospodăriile, din cauza limitelor de eligibilitate financiară ale proiectului.
„Acolo au secat fântânile. Ei nu au de unde să ia apa, pur și simplu nu există apă în zonă. Ce facem noi? Pe contractul cu transportul, venim cu apă până la Băița și aducem apă în comuna Luncoiu de Jos. Pe distribuție, o să facem 250 de branșamente”, a explicat Gligor.
Acesta a precizat că valoarea eligibilă a investiției a fost calculată în funcție de numărul de locuitori, la aproximativ 1.200 de euro pentru fiecare persoană. Din acest motiv, extinderea rețelelor va trebui continuată ulterior, atât de APA PROD, din fonduri proprii, cât și de administrațiile locale, care sunt proprietarele rețelelor de distribuție.
O situație asemănătoare este în comuna Vălișoara, unde conducta va asigura alimentarea cu apă, fiind prevăzute mai puțin de 100 de branșamente în cadrul contractului actual. La Băița sunt planificate aproximativ 600 de branșamente.
Sute de branșamente noi și conducte reabilitate la Brad și Crișcior
Investițiile din zona Brad includ și lucrări importante în municipiu și în comuna Crișcior.
În satul Mesteacăn, aflat la periferia municipiului Brad, sunt prevăzute 450 de branșamente noi și reabilitarea conductelor pe o lungime de aproximativ opt kilometri.
În Crișcior, proiectul cuprinde realizarea a 100 de branșamente și reabilitarea a trei kilometri de conductă.
În ansamblu, contractul din zona Brad urmărește extinderea accesului la serviciile de alimentare cu apă și canalizare, inclusiv prin reabilitarea infrastructurii existente și construirea unor instalații de pompare.
Finanțarea europeană, confirmată
Pe lângă avansul lucrărilor, APA PROD a anunțat că proiectul regional a primit avizul de conformitate din partea Comisiei Europene, confirmând îndeplinirea cerințelor necesare pentru asigurarea finanțării integrale.
Valoarea totală a finanțării proiectului este de 1.354.148.932,51 lei, din care cofinanțarea Uniunii Europene reprezintă 907.545.221,42 lei. Termenul de finalizare este 31 decembrie 2027.
Directorul general al APA PROD, Dorin Gligor, a subliniat că investițiile urmăresc nu doar extinderea infrastructurii, ci și menținerea unor costuri de operare care să permită furnizarea unor servicii accesibile populației. Compania investește, în acest sens, în eficiență energetică, inclusiv prin instalarea de panouri fotovoltaice și utilizarea unor echipamente mai eficiente.
Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de colectare și epurare a apelor uzate urbane și îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă pentru populația deservită de operatorul regional.