Alexandru Zeriu, polițistul hunedorean acuzat de fapte grave de corupție, rămâne sub control judiciar pentru 60 de zile. Este decizia luată astăzi de magistrații Tribunalului Hunedoara, într-un dosar în care Zeriu a cerut să îi fie ridicată măsura preventivă.
Alexandru Zeriu este cercetat de DNA pentru instigare la folosirea de documente false ori incomplete, în obținerea de fonduri europene, complicitate și instigare la fals intelectual, dar și multe alte infracțiuni pedepsite cu ani grei de închisoare. Zeriu a fost pus la dispoziția șefului IPJ Hunedoara, iar în prezent își desfășoară activitatea la Serviciul Logistic. Potrivit procurorilor DNA, prejudiciul în cazul polițiștului de la Simeria este de peste 490.000 de euro.
„Respinge plângerea formulată de inculpatul Zeriu George Alexandru, împotriva ordonanţei nr. 65/P/2022 din data de 26.09.2024 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpatul Zeriu George Alexandru pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 26.09.2024 până în data de 24.11.2024, inclusiv. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 09 octombrie 2024”, se arată în decizia magistraților Tribunalului Hunedoara.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 26 septembrie 2024, față de George – Alexandru ZERIU, la data faptelor comisar de poliție, cu aviz de poliție judiciară în cadrul Poliției orașului Simeria, județul Hunedoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținere de fonduri europene (21 acte materiale), complicitate la instigare la fals intelectual, în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, fals în declarații, în formă continuată (șase acte materiale).
„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2019-2023, inculpatul ar fi determinat mai multe persoane fizice să depună, în nume propriu, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara și Centrul Local Brad mai multe cereri unice de plată, la care ar fi fost atașate documente false, potrivit cărora persoanele fizice respective utilizau diferite suprafețe de teren și dețineau animale, iar unele dintre aceste persoane nu îndeplineau calitatea de fermier, primind pentru acest lucru subvenții. În fapt, inculpatul Zeriu George – Alexandru ar fi fost beneficiarul real al plăților A.P.I.A., având ca rezultat producerea unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene în valoare totală de 2.462.495 lei (aprox. 493.000 euro). În același timp, inculpatul ar fi ajutat persoanele în numele cărora erau depuse cererile pentru plățile A.P.I.A. să obțină adeverințe din care să rezulte că terenurile sunt utilizate de ele, deși contractele de arendare au fost încheiate de inculpat, dar pe numele altor persoane”, se arată în comunicatul de presă al DNA.
Totodată, potrivit procurorilor, în perioada 2017-2024, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, George – Alexandru ZERIU, cu încălcarea interdicțiilor legale, ar fi efectuat, direct, activități de comerț cu animale și produse, folosindu-se de abatorul unei societăți comerciale pe care o administra în fapt.
„În plus, în perioada 2019-2024, în cadrul declarațiilor anuale de avere și interese, inculpatul nu a menținat o serie de bunuri mobile achiziționate pe numele altor persoane, dar utilizate de acesta (autoutilitară Toyota Hilux, autoturism Porsche Cayenne, autoutilitara Mercedes Benz Vito, autoutilitara Ford Transit, autoturism Audi A5).
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul George – Alexandru ZERIU trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu părăsească teritoriul României, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite profesia de polițist. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar pe cauțiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai arată în documentul procurorilor DNA.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alți suspecți, pentru infracțiuni de fraudare a fondurilor europene (autorat sau complicitate), fals intelectual (instigare și complicitate), fals informatic.
Foto ilustrativ
Din sursele mele e o inscenare facuta acestui politist. Timpul și justiția vor decide.
Gheorghe Alexandru Zeriu, pe scurt Alex Zeriu este un fost politist spagar si cioban, care a facut frauda cu fonduri APIA, fals in acte, uz de fals, insigare la fals si o multime de alte infractiuni care nu sunt compatibile cu functia de politist
Pe langa faptu ca lua spaga din toate partile, a fraudat fondurile apia ca sa primeasca bani necuveniti, si si-a cumparat zece apartamente si doua vile
In acelasi timp, lua permise la toti amaratii care nu aveau bani sa-i dea spaga, si cand acestia se plangeau ca le ia painea de la gura deoarece ei lucreaza ca soferi pe livrari, el le zicea sa respecte legea si regurile
In acelasi timp el nu respecta nici o lege si nici o regula, fiind nu doar un spagar si un infractor dar si un ipocrit pozand intr-un politist incoruptibil in timp ce el era corupt pe toate partile
Bine ca l-au depistat si l-au scos din functie
Bravo justitia Romana!
Prost si slab pregatit profesional, Alexandru Zeriu a ajuns in functie datorita spagii pe care a dat-o la randul lui
Cei care il cunosc pot spune ca era frustrat si mereu nervos, prost si agramat