fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Agresorii victimelor violenței domestice vor fi monitorizați permanent. Sistemul electronic se aplică începând de astăzi

Brățări electronice pentru agresori. Victimele violenței domestice vor fi mai protejate, de astăzi, pentru că Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara are la dispoziție dispozitive electronice de supraveghere, cu ajutorul cărora se va cunoaște, în orice moment, locul în care se află un agresor.

„Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală. Începând de astăzi, 1 octombrie 2024, 18 județe vor intra în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Astfel, sistemul va fi operaționalizat în Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea. De asemenea, începând cu 1 octombrie 2024, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal”, spun reprezentanții Poliției Române.

Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată.

Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.

„Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.

Monitorizarea se va realiza automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea. Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive. După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate”, mai spun reprezentanții Poliției Române.

Violența domestică, un fenomen aflat în creștere

În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii hunedoreni au emis 273 de ordine de protecție provizorii, 87 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii din cadrul I.P.J. Hunedoara au intervenit la 2.204 de cazuri de violență domestică, dintre care 1.733 în mediul urban și 471 în mediul rural.

La nivelul județului Hunedoara, în primele 8 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 21,53%, față de primele 8 luni ale anului 2023, de la 966 la 1.174 de fapte.

„Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română.

Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru loviri sau alte violențe (de la 625 la 743 de fapte), amenințare (de la 133 la 193 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 53 la 90 de fapte).

Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 63,29 % (743 de fapte) și ,,amenințarea” – 16,44% (193 de fapte), acestea împreună reprezentând peste 79 % din total.

După locul comiterii, 898 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, 276 în mediul rural, 952 la domiciliu și 222 în spațiul public”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

În primele 8 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o creștere atât a numărului persoanelor bănuite de comiterea acestor de fapte (1.193) care comit, cât și a victimelor acestora (1.217). În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 171 de ordine de protecție, 87 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.

„Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 69 de infracțiuni. În județul Hunedoara, au fost emise 273 de ordine de protecție provizorii, 87 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție. Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 225 au fost confirmate de unitățile de parchet (82,42%). Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 21 de infracțiuni, dintre care 17 în mediul urban și 4 în mediul în rural.

Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestuia”, mai spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *