O femeie, de 68 de ani, a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în această după-amiază, în Orăștie.
„Astăzi, în jurul orei 17:20, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Eroilor.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care, în urma cercetărilor, a stabilit că un bărbat de 31 de ani, din Simeria, aflat la volanul unui autoturism ce circula din direcția Sebeș spre Deva, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei de 68 de ani, din Orăștie, aflată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În urma impactului, femeia a fost rănită și transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca în cadrul anchetei să fie stabilite cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.