Instituția Prefectului – județul Hunedoara a anunțat că, în contextul deciziei adoptate la nivel național privind înaintarea demisiilor de către prefecții susținuți de PSD, prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga, și-a depus demisia din funcție.
Potrivit informării oficiale, demisia nu produce efecte imediate, urmând să devină efectivă doar în momentul publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii de Guvern privind eliberarea sa din funcție.
Decizia vine în contextul unei mișcări politice la nivel național, care vizează reorganizarea reprezentanților Guvernului în teritoriu.
Prefectura Hunedoara va fi condusă, la momentul în care Constantin Fulga va pleca din funcție, de subprefectul Lőrincz Széll.