La 50 de ani de la nota perfectă obținută de Nadia Comăneci la Montreal, Deva devine gazda unei reuniuni impresionante a marilor campioane ale gimnasticii românești, în cadrul unei serii de evenimente dedicate excelenței în sport. Performanța istorică a Nadia Comăneci este marcată la Deva printr-o amplă serie de manifestări care aduc în prim-plan nume legendare ale gimnasticii. Chiar dacă nu va fi prezentă fizic, Nadia va fi alături de public prin intermediul tehnologiei.
La evenimentul organizat astăzi vor participa zeci de campioane care au dus mai departe tradiția gimnasticii românești: Anca Grigoraș, Georgeta Gabor, Dumitrița Turner, Emilia Eberle, Marilena Vlădărău, Mihaela Stănuleț, Simona Renciu, Mirela Barbălată, Ecaterina Szabo, Simona Păuca, Lavinia Agache, Camelia Voinea, Lăcrămioara Filip, Eugenia Popa, Lavinia Miloșovici, Mirela Pașca, Alexandra Marinescu, Ionela Loaieș, Mirela Țugurlan, Claudia Presăcan, Silvia Stroescu, Corina Ungureanu, Loredana Boboc, Andreea Ulmeanu, Andreea Răducan, Monica Roșu, Daniela Sofronie, Cerasela Pătrașcu, Ana Porgras, Amelia Raicea, Raluca Haidu, alături de devencele Daniela Silivaș și Maria Neculiță, dar și de Silvia Zarzu, Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Daniela Trică, Sabrina Maneca-Voinea și Ștefania Stănilă.
Punctul central al manifestărilor are loc chiar astăzi, 22 aprilie, de la ora 18:30, la Sala Sporturilor Deva, unde este programată gala „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”. Evenimentul, cu intrare liberă, aduce în fața publicului momente speciale dedicate gimnasticii de performanță, într-o atmosferă care celebrează excelența și impactul durabil al performanței din 1976. Accesul publicului se va face începând cu ora 17:30.
Manifestările se vor încheia pe 30 aprilie, când centrul municipiului va găzdui Festivalul „Nadia 10 – Perfecțiunea inspiră”. Între orele 10:00 și 16:00, copiii vor putea participa la ateliere sportive din mai multe discipline, iar de la ora 18:00, în zona din fața Primăria Municipiului Deva vor avea loc momente artistice, demonstrații și surprize pregătite de organizatori.
Prin aceste evenimente, Deva reconfirmă rolul său esențial în istoria gimnasticii românești și celebrează un moment care a schimbat pentru totdeauna acest sport.