Un incendiu puternic izbucnit în noaptea trecută la o hală din localitatea Romos a mobilizat 22 de pompieri din Orăștie și Deva, care au intervenit cu mai multe autospeciale pentru a limita dezastrul. Flăcările violente, alimentate de material lemnos și aflate în apropierea unui camion, au ridicat riscul unei explozii, însă intervenția rapidă a echipajelor a împiedicat extinderea incendiului.
„22 de pompieri militari ai Detașamentelor din Orăștie și Deva au intervenit pentru lichidarea unui puternic incendiu izbucnit noaptea trecută în localitatea Romos.
Pentru misiunea de stingere au fost direcționate 5 autospeciale de stingere și un echipaj medical SMURD.
La sosirea pompierilor ardea acoperișul unei hale unde se afla amplasat un gater. În apropierea utilajului se aflau depozitate stive de lemne, iar pe întreaga suprafață unde s-a produs situația de urgență flăcările se manifestau violent cu degajări mari de fum.
Intervenția echipajelor a fost complicată din cauza cantității mari de material foarte ușor inflamabil aflat lângă un camion parcat în curtea gaterului. Pompierii au oprit extinderea flăcărilor care puteau ajunge la rezervorul autovehiculului”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.
Echipajele de stingere au lichidat incendiul, dar misiunea pompierilor a continuat pentru a se asigura că au fost eliminate toate focarele, dar și pentru înlăturarea efectelor negative ale izbucnirii flăcărilor.
Cauza probabilă a producerii incendiului este în curs de stabilire.
