Tribunalul Hunedoara a stabilit, astăzi, prin tragere la sorți, cine sunt judecătorii care vor face parte din Birourile Electorale județene la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare.
Astfel, din Biroul Electoral Județean nr. 22, pentru alegerea Președintelui României, vor face parte următorii magistrați:
Președinte – judecător Mihai Roman
Locțiitor – judecător Gianina Viorica David
Membru – judecător Cristina Roberta Narița.
Din Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 22, pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, vor face parte următorii magistrați:
Judecător Dumitru Boghiu
Judecător Andrea Groza
Judecător Bianca-Maria Solomon.
Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 1 decembrie 2024, primul tur al alegerilor prezidențiale va fi în 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur pentru alegerea Președintelui României va avea loc în 8 decembrie 2024. Trei duminici la rând, românii vor fi chemați la urne pentru a-și alege viitorul.