• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Opt răniți, dintre care doi copii, în urma unui accident pe DN 66, la Băcia

Opt persoane, între care doi minori, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în cursul serii trecute pe DN 66, în localitatea Băcia. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, nouă persoane.

Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, la fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Detașamentului Deva, pentru salvarea a doi minori și șase adulți care au suferit diverse traumatisme în urma coliziunii.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de intervenție dotată cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD – dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă –, o autospecială pentru Transport Persoane și Victime Multiple, precum și o Autospecială de Primă Intervenție și Comandă. De asemenea, la accident a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

blank blank blank blank

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan, după evaluarea medicală a tuturor victimelor și acordarea primului ajutor la locul accidentului, doi băieți în vârstă de 7 ani și patru adulți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Deva. Alți doi adulți au ajuns la UPU Hunedoara, iar cea de-a noua persoană implicată a refuzat transportul la spital.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *