Un bărbat care a amenințat cu moartea o polițistă, s-a prezentat înarmat cu un cuțit și un satâr la postul de poliție și a proferat amenințări grave inclusiv în sediul instituției a primit o pedeapsă considerată de mulți ca fiind una redusă, după ce Judecătoria Deva a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante de 8 luni de închisoare și punerea sa în libertate. Decizia a fost luată astăzi de instanță și nu este definitivă.
Potrivit motivării instanței, faptele au avut loc la data de 6 august 2025, în jurul orei 13:00, când inculpatul s-a deplasat la Postul de Poliție Burjuc, având asupra sa un cuțit la brâu și un satâr transportat într-o geantă. Bărbatul a fost observat de mai mulți martori care efectuau lucrări de renovare la sediul Primăriei Burjuc, cărora le-a spus că „are treabă” cu agentul de poliție din localitate.
Ajuns în dreptul camerelor de supraveghere ale postului de poliție, inculpatul a scos satârul din geantă, l-a îndreptat spre camere și a amenințat că va intra cu forța în sediu, afirmând că „îi va arăta ce înseamnă legea” polițistei vizate și că va sparge ușa dacă aceasta nu îi deschide. La acel moment, polițista se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la un alt post de poliție, înlocuindu-l pe șeful de post, aflat în concediu.
Martorii, alarmați de comportamentul agresiv al bărbatului, au alertat-o telefonic pe polițistă, avertizând-o asupra pericolului. Între timp, inculpatul s-a îndreptat spre sediul primăriei, iar cei prezenți s-au refugiat în interior, speriați de faptul că acesta era înarmat și amenințător. Bărbatul a apelat inclusiv numărul de urgență 112, spunând că nu a venit „degeaba” de la doi kilometri distanță, iar ulterior a postat pe Facebook fotografii cu cuțitul de la brâu, însoțite de mesajul „Vă așteptăm”.
După aproximativ 15 minute, la fața locului au ajuns echipaje de poliție. Inculpatul a continuat să se manifeste agresiv, fluturând satârul și afirmând că „va curge sânge”, fie al său, fie al polițistei, fiind nemulțumit de sancțiunile contravenționale aplicate anterior de aceasta.
Comportamentul violent a continuat și în sediul poliției, unde, potrivit declarațiilor martorilor, bărbatul a amenințat mai mulți agenți și a afirmat că, dacă o va prinde pe polițistă, o va bate, o va viola și că fiul acesteia „va fi crescut doar de tată”, făcând aluzie directă la suprimarea vieții acesteia. Polițista a declarat ulterior că aceste fapte i-au provocat o stare reală de temere, cu atât mai mult cu cât locuiește în apropierea inculpatului.
Pentru aceste fapte, instanța a stabilit trei pedepse: câte 5 luni de închisoare pentru două infracțiuni de ultraj și 4 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare de 8 luni de închisoare. Cu toate acestea, Judecătoria Deva a decis amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, apreciind că nu este necesară executarea efectivă a pedepsei. Instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, și-a exprimat acordul pentru muncă în folosul comunității și nu s-a sustras cercetărilor.
Pe durata termenului de supraveghere, bărbatul va fi obligat să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și să participe la programe de reintegrare socială. De asemenea, instanța a atras atenția asupra posibilității revocării amânării pedepsei în cazul nerespectării obligațiilor sau al comiterii unor noi infracțiuni.
În urma soluției pronunțate, instanța a constatat încetarea de drept a măsurii arestului preventiv, inculpatul urmând a fi pus în libertate, după ce a stat arestat în perioada 7 august 2025 – 19 ianuarie 2026.