Un bărbat de 42 de ani din municipiul Vulcan a ajuns în arestul poliției, după ce a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de racolare a minorilor în scopuri sexuale. Ancheta a început în urma unei sesizări făcute la începutul lunii septembrie, când o femeie a reclamat faptul că nepoata sa, în vârstă de doar 12 ani, ar avea o relație cu acesta. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Vulcan au documentat activitatea suspectului, iar acum bărbatul este cercetat penal.
„La data de 2 octombrie 2025, un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut, pentru 24 de ore, de polițiști, fiind cercetat pentru infracțiunea de racolare a minorilor în scopuri sexuale. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vulcan au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Vulcan, bănuit de săvârșirea infracțiunii de racolare a minorilor în scopuri sexuale.
La data de 4 septembrie a.c., o femeie a sesizat faptul că nepoata sa, de 12 ani, ar avea o relație cu un bărbat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în perioada iunie – august, bărbatul, de 42 de ani, i-ar fi propus minorei să se întâlnească în diferite locuri, fără ca aceasta să dea curs invitației”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Polițiștii s-au sesizat privind săvârșirea infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale. Potrivit probatoriului administrat, bărbatul ar fi obișnuit să contacteze pe rețelele de socializare diferite persoane minore, de sex feminin, în scop sexual.
În cursul zilei de ieri, 2 octombrie, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din județul Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.