Profesioniștii și antreprenorii din județ sunt invitați la un eveniment dedicat dezvoltării personale și leadershipului autentic – „Puterea din relație”, un workshop din seria Big Life Project, organizat cu sprijinul Rotary Club Deva.
Evenimentul va avea loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 17:00, la Conacul Archia, și își propune să exploreze modul în care relațiile autentice pot deveni un catalizator al succesului, atât în business, cât și în viața personală.
Participanții vor afla cum pot construi parteneriate sănătoase, cum să comunice eficient și cu impact și cum să transforme relațiile într-un motor al performanței și al influenței pozitive. Intrarea la eveniment este GRATUITĂ, iar tot ce aveți nevoie este dorința de succes.
Workshopul va fi facilitat de Mugurel Stan, coach și trainer, și Ioana Bogdan, coach, iar invitat special este Sebastian Onac, cofondator al Centrului Medical Maria Beatrice.
„Relațiile sunt cel mai valoros capital – ele ne definesc stilul de leadership, influența și modul în care gestionăm echipele. Înțelegerea lor la nivel conștient ne oferă avantajul de a construi parteneriate autentice și durabile”, transmit reprezenanții Rotary Club Deva.
Evenimentul se adresează celor care doresc să-și amplifice impactul profesional și personal prin relații conștiente, bazate pe autenticitate și colaborare.
