Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara recrutează, prin Serviciul Resurse Umane, candidați pentru programul de master profesional „Științe penale în asigurarea ordinii și siguranței publice”, organizat de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București. Înscrierile au loc până la data de 31 iulie 2026.
Programul de master profesional este destinat persoanelor cu studii universitare de licență de minim 240 credite, care își doresc o carieră în Poliție, oferindu-le posibilitatea să devină ofițeri de poliție printr-un program de studii cu durata de un an, organizat la forma de învățământ cu frecvență, în domeniul „Drept”.
Pot participa la concurs persoanele care îndeplinesc condițiile legale de recrutare prevăzute de legislația în vigoare, printre care amintim diploma de licență sau echivalentă, aptitudinea medicală, psihologică și fizică, precum și celelalte criterii specifice.
Pentru anul universitar 2026 – 2027 sunt disponibile 160 de locuri, iar, după absolvire, absolvenții vor fi repartizați în structurile Poliției Române, în funcție de nevoile instituției.
Cererile de înscriere la programul de master profesional se transmit exclusiv în format electronic, până la data de 31 iulie 2026, ora 16:00, la adresa de e-mail resurseumane@hd.politiaromana.ro
Calendarul principal al admiterii:
• până la data de 13 august 2026: evaluarea psihologică a candidaților
• până la data de 14 august 2026 – depunerea dosarului de recrutare
• 24 – 26 august 2026 – proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice
• 29 august 2026 – proba de evaluare a cunoștințelor.
Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot consulta site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, secțiunea „Carieră – Admitere instituții de învățământ – Admitere 2026”.
Informații pot fi obținute și de la Serviciul Resurse Umane al I.P.J. Hunedoara, la telefon 0254/206722, interior 20043, sau la sediul inspectoratului din municipiul Deva, strada Mihai Eminescu nr. 130.
Alege o profesie bazată pe responsabilitate, integritate și curaj!
Devino ofițer de poliție!
Comunicat IPJ Hunedoara