• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Val de violențe domestice: femei, bărbați și chiar un copil, victime în ultimele 24 de ore. Un brădean a ajuns la spital, după ce a fost lovit cu o telecomandă în față de soție

În ultimele 24 de ore, polițiștii din județul Hunedoara au intervenit la mai multe cazuri de violență domestică, unele dintre ele având implicații extrem de grave, cu victime amenințate, agresate fizic și chiar copii implicați. În toate situațiile în care s-a constatat risc iminent, au fost emise ordine de protecție provizorii și s-au deschis dosare penale.

Hunedoara: Tânără de 20 de ani, agresată și amenințată de concubin

O tânără de 20 de ani a cerut ajutorul Poliției, sesizând că a fost amenințată pe stradă de concubinul ei, în vârstă de 38 de ani. Femeia a relatat că, în urmă cu două zile, fusese și agresată fizic de acesta, dar nu depusese plângere. Polițiștii au stabilit existența unui pericol iminent și au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile. Bărbatul este cercetat penal pentru amenințare și violență în familie.

Brad: Soț agresat cu o telecomandă

În noaptea de 17 iulie, un bărbat de 46 de ani din Brad a fost transportat la spital după ce ar fi fost lovit în față cu o telecomandă de către soția sa, în vârstă de 39 de ani, în urma unui conflict verbal. Și în acest caz a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar femeia este cercetată penal pentru violență în familie.

Geoagiu: Femeie cercetată pentru încălcarea ordinului de protecție

O femeie de 55 de ani din Geoagiu este cercetată penal după ce a încălcat un ordin de protecție emis anterior de instanță. Aceasta s-a apropiat de victima sa, o femeie de 31 de ani, în timpul unei vizite la o rudă, deși avea interdicția de a se apropia de aceasta. Întâlnirea s-a transformat într-un conflict verbal, iar poliția a constatat încălcarea ordinului de protecție.

Lupeni: Două femei agresate de același bărbat

Un bărbat de 43 de ani din Lupeni, aflat sub influența alcoolului, și-ar fi agresat concubina și o altă femeie, în seara zilei de 16 iulie. Deși ambele victime au refuzat transportul la spital, în cazul uneia dintre ele s-a constatat un risc iminent, motiv pentru care poliția a emis un ordin de protecție provizoriu. Bărbatul este anchetat penal pentru violență în familie.

Orăștie: Femeie și copil de 6 ani, loviți de concubin

Un caz cutremurător s-a petrecut la Orăștie, unde o femeie de 27 de ani și fiul său minor, de doar 6 ani, au fost agresați de concubinul femeii, un bărbat de 51 de ani. Femeia a refuzat îngrijirile medicale, însă polițiștii au stabilit existența unui risc real și au emis ordin de protecție provizoriu. Și în acest caz a fost deschis dosar penal pentru violență în familie.

Apelul Poliției: Nu tăceți! Protejați-vă!

Polițiștii atrag atenția că violența în familie este o infracțiune gravă și trebuie raportată imediat la 112. În toate cazurile unde este constatat un risc iminent pentru viața sau integritatea unei persoane, pot fi emise ordine de protecție provizorii, valabile inițial 5 zile, urmând ca instanța de judecată să decidă asupra unei posibile prelungiri.

„Pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi, vă încurajăm să solicitați montarea dispozitivului electronic de supraveghere (tip brățară) în cazul în care a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.

Acesta este un sistem modern de monitorizare care permite Poliției să fie alertată imediat dacă agresorul încalcă distanța minimă impusă prin ordinul de protecție (chiar și atunci când victima nu apucă să sune la 112). În astfel de situații, echipajele din teren pot interveni rapid și eficient, prevenind escaladarea violenței și protejând viața și integritatea victimei”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *