Un tânăr de 22 de ani riscă să ajungă după gratii, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a condus o mașină, deși nu are permis de conducere. Mai mult, bărbatul consumase și băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, iar numerele de înmatriculare ale mașinii erau, de fapt, ale altui autoturism.
În momentul în care, în jurul orei 3:40, polițiștii din Hațeg, aflați în trafic, i-au făcut semn să oprească mașina, tânărul a apăsat pedala de accelerație și nu a mai oprit decât în satul Tuștea.
„La data de 12 februarie 2023, ora 03:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care circula pe strada Nicolae Titulescu, din oraşul Haţeg, însă conducătorul auto al autoturismului în cauză nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, motiv pentru care poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia pe strada Mihai Eminescu din orașul Hațeg până la oprirea acestuia, în fața unui imobil situat în localitatea Tuștea, județul Hunedoara.
La volanul autoturismului poliţiştii au identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Reea, judeţul Hunedoara, care, în urma verificărilor s-a constatat că, acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
De asemenea cu privire la verificarea înmatriculării vehiculului în cauză, poliţiştii au constatat că, numărul de înmatriculare aflat pe autoturism, aparține unui alt autoturism.
Tânărul în vârstă de 22 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0.26 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de: „conducerea unui vehicul fără permis de conducere, și „ punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat”.