Un bărbat de 56 de ani, din comuna Baru, a fost reținut după ce a izbit cu mașina pe care o conducea autospeciala poliției. Potrivit oamenilor legii, polițiștii i-au făcut semn bărbatului să oprească autoturismul, dar acesta nu s-a conformat. A urmat o urmărire a mașinii, iar la un moment dat, atunci când autospeciala s-a apropiat bărbatul a virat brusc stânga, intrând în coliziune cu autoturismul în care se aflau oamenii legii. Individul nu avea permis de conducere.
„La data de 04 noiembrie 2024, în jurul orei 19:30, polițiștii Postului de Poliție Bănița au efectuat semnalul de oprire a unui autoturism care circula la intersecția DN 66 cu DC 70, din direcția Valea Lupului-DN 66.
Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a conformat solicitării polițiștilor, echipajul de poliție a pornit în urmărirea mașinii, folosind semnalele acustice și luminoase, pe DN 66, pe direcția Baru-Hațeg. La ieșirea din localitatea Livadia, cel aflat la volan, un bărbat în vârstă 56 de ani, din comuna Baru, a încetinit, însă în momentul în care autospeciala de poliție s-a apropiat, acesta a accelerat brusc și a virat spre stânga, intrând în coliziune cu autospeciala, după care a traversat DN 66 și și-a continuat deplasarea pe un drum neamenajat, spre pădure.
În urma evenimentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar în urma administrării probatoriului, în cursul zilei de ieri, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore.