Proiectul noii centrale electrice cu ciclu combinat de la Mintia, Mass Mintia, a trecut printr-o nouă etapă importantă. Reprezentanții Transelectrica au anunțat că, în data de 15 iunie 2026, au fost realizate cu succes probele de tensiune pentru instalațiile aferente primei turbine cu gaz din cadrul investiției.
Potrivit comunicatului transmis de companie, au fost puse sub tensiune racordul de 400 kV aferent Turbinei cu Gaz 1 (TG1), transformatoarele de racord la Sistemul Energetic Național și transformatoarele destinate alimentării serviciilor interne ale Centralei Electrice cu Ciclu Combinat MASS Mintia.
Testele s-au desfășurat din stația electrică de 400 kV Mintia și s-au încheiat cu succes la ora 15:26.
Urmează o perioadă de verificări tehnice
După finalizarea probelor de tensiune, specialiștii centralei continuă activitățile de verificare și testare a instalațiilor electrice, proces care va dura aproximativ 30 de zile.
Această etapă este esențială înainte de punerea în funcțiune a echipamentelor și reprezintă unul dintre ultimele teste importante din cadrul proiectului energetic de la Mintia. Cel mai probabil, dacă totul merge bine, până la finalul acestei săptămâni, primul megawatt va fi „băgat” în rețea.
Investiție strategică pentru sistemul energetic național
Reprezentanții Transelectrica subliniază că succesul acestei etape este rezultatul colaborării dintre toate entitățile implicate în dezvoltarea proiectului și autoritățile statului român.
„Realizarea de astăzi (n.r. – ieri) reflectă eforturile continue, angajamentul și cooperarea strânsă dintre entitățile implicate în proiect și autoritățile statului român. De asemenea, demonstrează dedicarea, profesionalismul și munca susținută a tuturor echipelor care au contribuit la finalizarea acestei etape critice”, se arată în comunicatul companiei.
Noua centrală de la Mintia este cea mai mare investiție energetică aflate în derulare în România și este așteptată să joace un rol esențial în consolidarea securității energetice a țării, după ani în care fosta termocentrală a fost închisă. Finalizarea cu succes a probelor de tensiune reprezintă un semnal că proiectul înaintează conform etapelor stabilite și se apropie de momentul punerii în funcțiune.