Tinerii sportivi ai clubului Ronin Deva, antrenați de sensei Mircea Popa, centura neagră 6 Dan, au obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Karate Tradițional – Zona Ardeal, competiție destinată copiilor de până la 13 ani.
Evenimentul a avut loc la Oradea, la sfârșitul săptămânii trecute, și a a reunit aproximativ 100 de participanți de la opt cluburi din regiune, având ca obiectiv calificarea pentru finala națională de la Galați.
Prin muncă, disciplină și perseverență, sportivii Ronin Deva au demonstrat că sunt pregătiți pentru competiții de nivel înalt, reușind să urce pe podium:
•Isfan Andrei Vlad (6-7 ani) – locul I la Kata și locul II la Kumite, o performanță excepțională la prima sa participare.
•Roșu Ștefan (8-9 ani) – locul III la Kumite, dovedind curaj și determinare într-o competiție puternică.
•Fodor Ianis (12-13 ani): locul I la Kata echipe, II la Kumite echipe și III la Kumite individual.
•Stan Mihai (10-11 ani) – locul II la Kumite echipe, locul I la Kata echipe și locul IV la Kata individual.
•Isfan Tudor (12-13 ani) – locul II la Kata individual, locul I la Kata echipe, locul II la Kumite echipe și locul IV la Embu.
Rezultatele obținute sunt o confirmare a valorii școlii de karate Ronin Deva și a muncii intense desfășurate sub coordonarea unui antrenor de elită, sensei Mircea Popa, unul dintre cei mai experimentați instructori din domeniu. Aceste performanțe oferă sportivilor clubului un moral puternic pentru finala națională de la Galați, unde vor lupta pentru noi medalii.
Felicitări sportivilor și antrenorului pentru aceste rezultate deosebite!
Mult succes în continuare!
