• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

SPIGM Deva, acțiune de înlocuire a semnelor de circulație deteriorate în municipiul reședință de județ

Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva a demarat o acțiune de înlocuire a semnelor de circulație și a indicatoarelor care nu mai sunt vizibile sau care sunt deteriorate, pentru a spori siguranța rutieră în oraș.

„Semnele vechi, uzate sau deteriorate pot reprezenta un pericol în trafic.

Astfel, echipele Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva acționează cu prioritate în zonele cele mai afectate, unde semnele nu mai sunt vizibile din cauza vechimii, a condițiilor meteo extreme, a accidentelor etc.

Aceasta este o măsură proactivă pentru prevenirea accidentelor și pentru asigurarea unui trafic rutier și pietonal în condiții de siguranță”, spun reprezentanții administrației locale.

blank blank

Autoritățile publice locale, prin serviciile de specialitate vor asigura o monitorizare constantă a semnelor de circulație, pentru a interveni rapid, în cazul în care acestea vor suferi noi deteriorări.

 

Administrația publică locală face apel către toți cetățenii, să respecte infrastructura rutieră și să evite orice acte de vandalism. Semnele de circulație sunt esențiale pentru siguranța noastră, iar orice zgârietură, îndoire sau distrugere a acestora poate pune în pericol viața tuturor participanților la trafic.

„Înlocuirea semnelor de circulație deteriorate din Deva nu doar că îmbunătățește siguranța rutieră, dar contribuie și la dezvoltarea unui oraș mai prietenos cu locuitorii săi și cu turiștii”, mai spun reprezentanții Primăriei Municipiului Deva.

blank blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *