fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

SIMERIA. Șofer fără permis, „dispărut” de la volan. A fugit pe bancheta din spate a mașinii, când l-a oprit poliția

Hocus-pocus cu șoferul! Cam asta s-a întâmplat la Simeria, aseară, când polițiștii au oprit o mașină. În momentul în care au ajuns lângă autoturism, pe locul de la volan nu se afla nimeni. În urma cercetărilor, oamenii legii au aflat că șoferul fugise pe bancheta din spate, din cauză că nu avea permis de conducere.

„În data de 02 noiembrie 2022, în jurul orei 22:30, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Orașului Simeria au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturism care circula pe o stradă din Simeria, însă în momentul în care polițistul rutier a ajuns în dreptul autoturismului, pe locul din stânga-față nu se afla nicio persoană.
În autoturism, poliţiştii identificat 3 tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, poliţiştii stabilind că tânărul în vârstă de 20 de ani a fost cel care a condus autoturismul (acesta recunoscând că după momentul opririi s-a mutat de pe locul din față stânga, pe un loc de pe bancheta din spate a maşinii).
În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că tânărul care s-a aflat la volan nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Potrivit polițiștilor, în urma controlului corporal, asupra unuia dintre ocupanţii maşinii poliţiştii au găsit un pachet pentru țigarete, iar în interiorul acestuia au descoperit fragmente vegetale de culoare verde-olive, un dispozitiv metalic de mărunțit (grinder), un cuțit pliabil cu mâner dublu, iar sub scaunul din stânga față s-a găsit o țigaretă parțial consumată (din foiță). Toate obiectele care au rămas custodia poliţiştilor, pentru continuarea cercetărilor.
Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost condus la o unitate medicală din Deva, în vederea recoltării de probe biologice.

Foto ilustrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *