Un rezultat fals pozitiv al aparatului DrugTest a distrus viața multor șoferi din România. Deși ei spun că nu au consumat droguri, testul arată altceva. Șoferii trebuie să aștepte luni întregi până când sunt gata rezultatele probelor biologice de la INML. Iar atunci când analizele sunt finalizate în termen scurt, oamenii mai au de așteptat până când poliția le închide dosarul penal. În tot acest timp, nu au dreptul să conducă.
Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Petroșani, șofer de taxi, a fost oprit în trafic de polițiști, în data de 17 septembrie 2022. În urma testării cu aparatul Drug test, oamenii legii i-au întocmit dosar de cercetare penală, pentru „conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
Marius Stelian Moisa trăiește de atunci un coșmar birocratic. Deși și-a făcut analizele imediat după ce a fost oprit de poliție, iar rezultatele au fost gata și au fost negative încă din data de 23 septembrie, abia astăzi Marius își va primi permisul de conducere înapoi. Timp de două luni, tânărul nu a mai putut lucra, deși are familie și un copil de trei ani.
„Am stat două luni pe banii părinților, pentru că nu am putut să îmi recuperez permisul de conducere, deși analizele erau gata de mult timp. Am familie, am un copil de trei ani și jumătate. Mi-a fost foarte greu”, spune Marius Stelian Moisa, pentru Știri din Hunedoara.
Abia ieri a primit actele de la instituțiile statului, care dovedesc nevinovăția sa.
„Prin ordonanța din data de 17.09.2022 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe (…), constând în aceea că, în data de 17.09.2022, în jurul orelor 16:10, numitul Moisa Marius Stelian a condus pe bd. 1 Decembrie 1918, din mun. Petroșani, județul Hunedoara, autoturismul marca Dacia (…), fiind sub influența substanțelor interzise.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, precum și cu aparatul Drug-Test care, la testul de salivă, a indicat prezența de substanțe interzise, respectiv TIA, COC și T2A MET.
În urma recoltării mostrei biologice de sânge, a celei de urină, a rezultat buletinul de analiză toxicologică (…) completat de SJML Hunedoara – Deva, la data de 23.09.2022, și s-a stabilit că numitul Moisa Marius Stelian a ieșit negativ la toate substanțele”, se arată în referatul polițiștilor de la Petroșani.
Poliția Petroșani a dispus clasarea dosarului său.
O lege idioată precum și cei care le legiferează
Întrebare: Cum răspund cei vinovați, în acest caz „militienii” zilelor noastre? Ar trebui să plătească cu salariul lor brut lunar pe toată perioada suspendării permisului celui constatat nevinovat