Lucrările de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Realizare sistem de încălzire pentru imobilul situat în Deva, str. 1 Mai, nr. 27” au intrat pe ultima sută de metri.
Investiția are o valoare totală de 1.119.075,56 lei și este finanțată de la bugetul local al municipiului Deva.
Proiectul a vizat inclusiv extinderea conductei de distribuție a gazelor naturale de pe strada 1 Mai, pe o lungime de 125 de metri și racordarea imobilului la rețeaua de gaze naturale.
Conform proiectului, imobilul va beneficia de un sistem de încălzire cu centrală proprie, pe fiecare nivel al imobilului (parter + 3 etaje + mansardă) – compus din două centrale termice murale, de înaltă performanță (cu funcționare în condensație, pe combustibil gazos), montate în cascadă, astfel încât să poată funcționa împreună sau separat, în funcție de cerințele termice de pe parcursul sezonului rece. Încălzirea locuințelor și a spațiilor igienico-sanitare se realizează prin corpuri de încălzire statice (radiatoare din tablă de oțel), iar distribuția agentului termic – printr-un sistem ramificat de țevi de cupru (izolate termic), montate pe holul de circulație al fiecărui palier al imobilului, la nivelul tavanului.
„La acest moment, peste 90% din lucrările sistemului de încălzire la blocul de locuințe sociale de pe strada 1 Mai sunt finalizate. Potrivit constructorului, în jurul datei de 7 decembrie 2022, vor fi efectuate probele la rece”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Deva.
Serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor sunt realizate de S.C. „Instalații Gevis” S.R.L. Deva (contractant) și S.C. „Smart Consulting” S.R.L. Deva (subcontractant).
Blocul social de pe strada 1 Mai deține 125 de camere de cămin, în care locuiesc 231 de persoane, conform contractelor de închiriere.
Imobilul se află în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva.