• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Proiect în consultare publică. Un nou cimitir privat în zona străzii Carierei, din municipiul Deva

Primăria municipiului Deva a pus în dezbatere publică documentația Planului Urbanistic Zonal pentru înființarea unui cimitir privat pe un teren situat în zona străzii Carierei. Proiectul prevede construirea unei capele, terase acoperite, spații administrative, platforme pentru parcare și gospodărire, alei pietonale și carosabile, zone verzi și aproximativ 1.986 de locuri de veci. Terenul se află în proprietatea lui Buble Simion și Buble Cristina-Carmen.

Terenul vizat, cu o suprafață totală de peste 17.300 mp, este în prezent folosit ca livadă și se află adiacent cimitirelor existente ale cultului ortodox și baptist. Planul urbanistic propune organizarea cimitirului în zone funcționale clar delimitate: zona de primire cu parcare pentru 11 autoturisme și un autocar, capelă, sală mortuară și posibil spațiu comercial pentru flori și lumânări, alei principale și secundare, platformă pentru depozitarea deșeurilor și spații verzi.

Casa mortuară va avea o suprafață construită de 270 mp și un singur nivel. Aleile principale vor fi ocazional carosabile și vor fi flancate de spații de reculegere cu băncuțe și zone verzi. Parcelarea locurilor de veci include morminte simple, duble și triple.

Documentația prevede respectarea prevederilor legale privind cimitirele și serviciile funerare (Legea 102/2014 și HG 741/2016), inclusiv infrastructura necesară pentru ceremonii și întreținerea spațiilor verzi.

Proiectul se află în cea de-a doua etapă a consultării publice. În prima fază, pe parcursul procesului de informare și consultare a publicului, nu au fost depuse observații, sugestii sau reclamații cu privire la documentația PUZ. Informarea s-a desfășurat în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Planul urbanistic are o valabilitate de 5 ani și își propune să răspundă cererilor pentru extinderea funcțiunii de cimitir în zonă.

Proiectul poate fi consultat AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *