Un profesor din comuna Crișcior a fost reținut pentru 24 de ore, după ce anchetatorii au aflat că ar fi întreținut relații sexuale repetate cu o adolescentă de 15 ani. Faptele s-ar fi întâmplat de ceva timp, însă acum au fost aduse in atenția polițiștilor.
Bărbatul este cercetat pentru viol asupra unui minor.
„Percheziție domiciliară finalizată cu reținerea unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Brad au desfășurat, în cursul zilei de astăzi, o percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de viol.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, un bărbat de 48 de ani, din comuna Crișcior, ar fi întreținut relații sexuale repetate cu o minoră de 15 ani.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că acesta ar fi fost, în trecut, cadru didactic al persoanei vătămate, în perioada în care aceasta urma cursurile ciclului gimnazial”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agentul de poliție Iuliana Nistor.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz.