Primarul municipiului Vulcan va candida pentru un nou mandat din partea PSD. Anunțul a fost făcut în această dimineață de președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Cristian Merișanu, ales în 2020 primar al municipiului Vulcan din partea Pro România, a anunțat că, la alegerile din 2024, va candida din partea PSD.
„Anunțul a fost făcut având în vedere votul exprimat în cadrul ședinței organizației locale a PSD Vulcan, la care am fost invitat alături de colegii mei, doamna ministru Natalia Intotero și domnul senator Cristian Resmeriță.
Practic, Cristian Merișanu se întoarce acasă, în PSD, partid în care a activat peste 20 de ani. Astfel, întoarcerea sa alături de echipa social-democrată este o decizie firească.
Cristian Merișanu a demonstrat că experiența acumulată de-a lungul timpului, ca primar, viceprimar sau consilier local, este un avantaj care, folosit cu înțelepciune, stă la baza performanței în administrația locală.
Îl felicit pentru decizia luată, mulțumesc organizației locale pentru susținerea manifestată și am încredere că echipa PSD de la Vulcan va fi unită!
Succes, Cristian Merișanu!”, a scris președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, pe contul său de socializare.