Primarul Devei, Florin Oancea, a ținut astăzi ultima sa conferință de presă în calitatea sa de edil al municipiului reședință de județ. Florin Oancea a răspuns acuzațiilor lansate în spațiul public, potrivit cărora municipalitatea ar fi în pragul falimentului, a vorbit despre investițiile realizate, despre proiectele de suflet ale sale, dar a ținut și să mulțumească colegilor din primărie și actualilor consilieri locali.
Primarul Florin Oancea spune că administrația locală are plătite toate facturile la zi, angajații și-au încasat salariile și primăria nu are nicio plată restantă. Mai mult, spune că îi lasă „moștenire” viitorului edil câteva zeci de milioane de lei în contul adminstrației locale.
„Se invoca faptul că las o primărie plină de datorii, în pragul falimentului, ceea ce este total fals, cifrele sunt oficiale, le aveți și dumneavoastră la dispoziție. (…) Primăria Municipiului Deva nu a fost niciodată în astfel de situații, în care să nu își poată plăti obligațiile. Aici mă refer și la cheltuielile de funcționare, dar și la partea de dezvoltare. Am preluat primăria în data de 29 noiembrie 2017. Existau la acel moment plăți restante și facturi neachitate în sumă de 1.889.000 de lei. Ca primar nou în funcție am avut obligația instituțională de a plăti aceaste obligații, care erau licite și exigibile. Le-am plătit. Primăria Deva nu a fost niciodată în situația de a nu își putea plăti obligațiile, și cu atât mai puțin de a fi în pragul falimentului. (…) Astăzi, primăria Deva nu are niciun leu restant. Toate facturile licite și exigibile sunt achitate la zi, fie că vorbim despre funționare, plata în zona de servicii- salubrizare, Apa Prod, căldură, iluminat public – toate sunt plătite la zi. Toate facturile depuse de societățile comerciale care au relații contractuale cu primăria sunt achitate la zi. Mai mult decât atât, cred că suntem una dintre puținele primării din județul Hunedoara care, în momentul în care o societate comercială vine cu situația de lucrări, care este vizată de dirigintele de șantier și se dă bun de plată, acea situație cu factura intră în contabilitate și, a doua zi, se fac plăți. Este o regulă, și puteți întreba pe oricine. (…) Mai mult decât atât, îi las moștenire domnului primar Lucian Rus în contul de Trezorerie al primăriei municipiului Deva câteva zeci de milioane de lei. Nu știu câți alți primari au acest noroc. Acesta este purul adevăr”, a spus primarul Devei, Nicolae-Florin Oancea.
Un bilanț al fondurilor europene atrase de Primăria Deva, în timpul mandatelor sale, a fost prezentat de Florin Oancea, în cadrul conferinței de presă.
„Eu am ajuns primar la final de 2017. Când am ajuns primar, nu aveam nici un proiect de finanțare depus pe fonduri europene. Am reușit pe ultima sută de metri să semnăm 32 de contracte de finanțare europeană, care însumează 72,4 milioane de euro. Știți foarte bine, UE nu dă 100% din aceste sume. O componentă este eligibilă, iar cealaltă este neeligibilă, și vine ca aport din parte autorității publice locale. Valoarea eligiblă la vechiul POR, la cele 32 de contracte a fost de 51 de milioane de euro, bani europeni. La care contribuția municipalității a fost de 21,37 de milioane de euro. S-a tot invocat câți bani pierde primăria prin faptul că nu am reușit să finalizăm toate proiectele. Știți bine, o parte dintre proiecte au putut fi fazate, adică considerate nefinalizate și trecute pe noul POR 2021-2027. Este adevărat că sunt 7 proiecte nefinalizate, cu o valoare totală neeligibilă de 12,2 milioane de euro. Aceștia nu sunt bani pierduți, pentru că i-am trecut pe noul exercițiu financiar al UE. Dar sunt și câteva proiecte pe care nu le-am putut finaliza și le suportăm din bugetul local. Din cele 72,4 milioane de euro, nu am reușit să finalizăm un anumit număr de proiecte, care însumează 6,8 milioane de euro. Ca să înțeleagă toată lumea. Nici o primărie din România, nici Guvernul României, nu a fost capabilă să acceseze 100% din fondurile europene. Gradul de absorbție la Primăria municipiului Deva a fost de 92%, mult peste media națională, aceasta a fost realitatea”, spune Nicolae-Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Potrivit edilului, în perioada 2022-2024, prin PNRR au fost semnate un număr de 29 de contracte de finanțare, iar valoarea lor este de 86 de milioane de euro. 65,5 milioane de euro sunt sume eligibile, iar 20,5 milioane de euro sunt sume neeligibile, pe care municipalitatea trebuie să le găsească.
Lacrimi în ochii edilului
Atunci când a vorbit despre investițiile pe care administrația publică le-a realizat în educație și infrastructura educațională, Florin Oancea s-a emoționat. Actualul primar al Devei l-a rugat pe viitorul edil, Lucian Rus, să nu abandoneze proiectul prin care ar urma să fie realizat un consorțiu de învățământ profesional, liceal și universitar.
„Pe partea de educație, o chestiune la care țin foarte mult, și m-a dus în postura de a suporta foarte multe critici. Dar am suportat, pentru că am reușit o performanță de care sunt chiar mândru, și eu, și colegii mei, și anume să reabilităm aproape integral tot ceea ce înseamnă clădirile unităților de învățământ, fie că vorbim de creșe, grădinițe, învățământ primar, gimnazial și liceeal. Și, aici, vă dau un exemplu, de care chiar sunt mândru. Nu știu dacă aveți toate aceste date, dar le aflați acum: 64 de milioane de euro, în infrastructura educațională. Mi se înlăcrimează ochii. Sunt sume extraordinar de mari. 16 milioane de euro pe vechiul POR, și 48 de milioane de euro prin PNRR. Inclusiv proiectul la care țin foarte mult, acel consorțiu pentru învățământul profesional, liceal și universitar. E singura șansă a municipiului Deva pentru viitor pentru a-și putea menține o parte din tineri acasă. Am semnat contractul de finanțare pe fonduri europene de 25 de milioane de euro, partea de cofinanțare este de 8 milioane de euro, care va trebui suportată din buget local. (…) Dacă acest proiect se abandonează, viitorul copiilor noștri în Deva este incert. (…) Îi rog pe Lucian Rus și pe cei din conducerea primăriei care vor fi viceprimari: nu abandonați acest proiect! Nu este proiectul lui Oancea! Lucian, du la bun sfârșit, pentru că discutăm de viitorul copiilor noștri, ai devenilor”, a desclarat Florin Oancea.
Edilul Devei și-a explicat și decizia de a deschide mai multe șantiere în municipiul Deva, moment în care, din nou, i-au dat lacrimile.
„Mulți mi-au spus: Florine, riști să pierzi alegerile dacă vei continua să spargi toată Deva. Le-am spus: prefer să pierd alegerile, și le-am și pierdut, dar nu îmi permit să ratez singura șansă pe care Deva o are. Să accesez fonduri europene, să semnez contracte de finanțare, iar apoi în 2-3 ani, dacă nu le implementezi, pierzi acei bani. Nu mi-am permis acest lucru, știind că risc să pierd alegerile. Și iată că le-am pierdut, dar nu îmi pare rău că le-am pierdut, pentru că decizia mea a fost una corectă și aceștia bani europeni, care se regăasesc în investițiile din Deva, transformă radical acest municipiu”, a mărturisit Florin Oancea.
La final, primarul Devei le-a mulțumit cetățenilor pentru toată încrederea și, așa cum a declarat încă de la momentul în care a pierdut alegerile, a spus că se va retrage din viața publică.
„Mă țin de cuvânt. Am ieșit definitiv din viața politică, viața administrativă și din viața publică. Am ieșit, cum îmi place mie să spun, de pe radar. (…) Vreau să le mulțumesc devenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, îi respect, eu rămân același Florin-Nicolae Oancea, îi respect, funcțiile sunt trecătoare. Omenia și caracterul rămân până în ultima clipă a vieții noastre. Le mulțumesc colegilor din primărie. Mulți au fost criticați, poate pe nedrept, ca și mine, dar și-au făcut datoria”, a mai spus Nicolae-Florin Oancea.
Întreaga conferință de presă, mai jos: