Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a depus astăzi jurământul de învestitură pentru noul mandat de edil. Aflat la începutul celui de-al patrulea mandat, Mihai Gabriel Irimie a câștigat în iunie alegerile locale, primind încrederea a 85% din populația comunei Șoimuș.
Alături de el, astăzi au depus jurământul și noii aleși locali. La eveniment au fost prezenți lideri ai PNL Hunedoara, prefectul județului, Doris Visirin, dar și familia primarului comunei Șoimuș și mulți localnici, dornici să vadă ceremonia de învestitură.
„Cu multă emoție și responsabilitate am depus astăzi jurământul de învestire pentru un nou mandat de primar al comunei Șoimuș.
Încrederea oamenilor care mi-au dat votul într-un procent covârșitor, de 85%, mă onorează, dar, în același timp, mă și obligă să muncesc și mai mult pentru această comunitate, să continuăm proiectele demarate în mandatul recent încheiat și să implementăm noi programe pentru binele locuitorilor.
Așa cum obișnuiesc să spun, ca și reprezentant al administrației publice nu ai program, trebuie să fii 24 de ore din 24 în slujba cetățenilor, să nu uiți niciodată să pui omul în centrul tuturor acțiunilor.
Mulțumesc tuturor pentru susținerea și încrederea acordată, mulțumesc colegilor mei din Partidul Național Liberal care mi-au fost mereu alături și, mai ales, mulțumesc familiei mele, pentru sprijin, înțelegere și dragoste!
Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne ajute să ducem la bun sfârșit toate proiectele pe care le-am gândit pentru progresul localității și bunăstarea oamenilor!”, a spus primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie.
