• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Premierul Ciucă cere ca municipiul Brad să renunțe la încălzirea pe păcură. Când se va putea face trecerea la gaz, în cel mai realist scenariu, făcut de primarul Florin Cazacu

Premierul Nicolae Ciucă a cerut astăzi, în videoconferință cu prefecții, soluții alternative pentru orașele care se încălzesc pe bază de păcură. Şeful Executivului a cerut prefecţilor de la Suceava, Hunedoara şi Mehedinţi să prezinte o situaţie clară legată de demersurile care s-au făcut în acest sens.

„Ideea este în felul următor: sunt trei orașe din țară, care la ora aceasta se încălzesc cu păcură. Premierul era interesat dacă există soluții alternative de trece, într-o perioadă cât mai scurtă, pe altă formă de încălzire. La Brad, s-au făcut demersurile să se ducă conducta magistrală de gaz, până după municipiul Brad, deci există sursa de gaz. S-a discutat proiectul pe fonduri europene, în ceea ce privește introducerea rețelei de gaz în tot orașul. Urmează să fie implementat acest proiect. Cred că, în aproximativ doi ani, se va putea merge pe gaz”, a declarat pentru Știri din Hunedoara, prefectul Călin Marian.

Contactat de Știri din Hunedoara, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, spune că proiectul de distribuție a gazului metan se află în faza de licitație publică, iar cel mai probabil acesta ar urma să fie finalizat în anul 2025. Este cel mai real scenariu, în urma discuțiilor purtate cu Ministerul Energiei. Magistrala de gaz Mintia-Brad este finalizată și tot ceea ce mai trebuie făcut este distribuția. Peste 56 de kilometri de rețele de gaz vor fi realizate în municipiul Brad, în baza unei finanțări câștigate de con­ducerea locală, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Proiectul are o valoare de peste 66 de milioane de lei. Mai mult, administrația locală a depus documentația la ANRE pentru a obține avizul în vederea construirii unei noi centrale, care să funcționeze pe bază de mix energetic.

„Proiectul cu introducerea gazului metan se află în faza de achiziție publică a distribuției. Este o lucrare care ar avea finalitate, conform actualelor prevederi, în anul 2023, dar în uma discuțiilor purtate cu domnul ministru, este puțin probabil ca până la sfârșitul lui 2023, să finalizăm implementarea acestui proiect, și este posibil să se fazeze, maxim posibil în anul 2025. Acest proiect este în derulare, conform graficelor legale din România. 

În paralel, noi avem o documentație depusă la ANRE, pentru avizarea unui proiect de construire a unei noi centrale termice în Brad, pe trei tipuri de combustibil, un mix format din păcură, gaz și biomasă. Toate proiectele vor fi conexate.

Avem primul proiect, magistrala de gaz Mintia-Brad, care a fost finalizat. Al doilea proiect – distribuția – în derulare, iar al treilea proiect este reprezentat de accesarea finanțărilor pentru construirea unei noi centrale termice în municipiul Brad. După ce obținem avizul de la ANRE, Ministerul Dezvoltării posibil să ne semneze contractul de finanțare și vom începe și acea lucrare a unei centrale termice noi”, a declarat primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, pentru Știri din Hunedoara.

Sprijin pentru Brad

Potrivit prefectului județului Hunedoara, zilele viitoare, municipiul Brad ar urma să primească suma de 5 milioane de lei, de la Guvern, pentru achiziția de păcură. Demersurile inițiale au fost făcute de administrația locală din Brad, care a cerut sprijin de la Executiv.

„Am făcut toate demersurile pentru ca Guvernul să aloce o sumă destul de considerabilă municipiului Brad, pentru achiziția de păcură. Este vorba de 5 milioane de lei. Am făcut propunere de proiect de hotărâre de Guvern. Cred că vor și primi banii, în zilele următoare. Nu putem lăsa oamenii fără căldură, până rezolvăm problema”, a mai spus prefectul.

„Până nu văd Hotărârea de Guvern, nu mă pot antepronunța. După ce va fi dată hotărârea, cu sumele de echilibrare, vă voi putea spune care este pasul următor. Noi am făcut demersuri de mai multă vreme, în urma discuțiilor purtate prin intermediul Asociației Municipiilor din România, și prin intermediul Prefecturii. Această situație nu e doar la Brad, ci este peste tot în țară. Dacă vorbim despre sume absolute, problema Bradului este cea mai mică din România. Vorbim despre o sumă relativ mică a noastră, fără de celelalte localități din România”, a declarat Florin Cazacu. 

Prețul de furnizare a căldurii la populație, deocamdată o necunoscută

În acest moment, nu se cunoaște prețul de furnizare către populație al gigacaloriei pentru iarna aceasta. Ediul speră că lucrurile se vor lămuri până la finalul acestei luni, iar, după aceea, din data de 1 noiembrie, să poată fi pornită furnizarea energiei termice.

„După ce ANRE stabiliește prețul de producere, din acela se stabilește prețul de furnizare. Anul trecut, prețul de furnizare a fost la populație de 270 de lei. Depinde de mai multe elemente, de valoarea TVA-ului, de aplicarea reducerii de 50% a facturilor pentru locuitorii Munților Apuseni și de prețul pe care îl stabilește ANRE pentru producere. Există multe variabile, și în acest moment nu pot spune cât va fi prețul la populație. Avizul va veni, cel mai probabil, la sfârșitul lunii. După ce se aprobă și suma de la Guvern, putem spune clar când vom începe furnizarea.  Sper ca 1 noiembrie să fie data la care vom începe furnizarea”.

1 thought on “Premierul Ciucă cere ca municipiul Brad să renunțe la încălzirea pe păcură. Când se va putea face trecerea la gaz, în cel mai realist scenariu, făcut de primarul Florin Cazacu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *