Noua conducere a Instituției Prefectului a depus, astăzi, jurământul de învestitură. Social-democratul Constantin Fulga va ocupa funcția de prefect al județului Hunedoara, în timp ce liberalul Adrian David va fi subprefect. Subprefectul Lörincz Szell, din partea UDMR Hunedoara, a rămas în funcție.
Ceremonia a avut loc în prezența șefilor din structurile MAI, dar și în prezența șefilor instituțiilor deconcentrate, a primarilor și a colegilor de partide.
„Vă mărturisesc că mă simt deosebit de onorat de încrederea acordată de Guvernul României, prin numirea în funcția de prefect al județului Hunedoara. Doresc să vă asigur că îmi voi pune în slujba hunedorenilor întreaga mea experiență acumulată. Principiile ce vor sta la baza întregii mele activități în calitate de prefect vor fi legalitatea, transparența, obiectivitatea, responsabilitatea și orientarea către cetățean. Instituția Prefectului, ca reprezentnt al Guvernului în teritoriu, va depune toate eforturile, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru respectarea legii, prevenirea și combaterea fenomenelor infracționale, precum și menținerea unui climat de ordine publică, astfel încât cetățenii, locuitori sau turiști aflați ocazional în județul nostru, să se afle în siguranță. Am convigerea că împreună cu colegii mei din Instituția Prefectului, printr-o bună colaborare cu președintele CJ Hunedoara, cu primarii, consilierii județeni și cei locali, precum și cu serviciile publice deconcentrate, vom face tot ce ne va sta în putință pentru ca județul nostru să se dezvolte, oamenii să beneficieze de servicii publice de calitate, iar transpunerea în practică a programului de guvernare în teritoriu să fie principala prioritate în instituție”, a spus prefectul județului Hunedoara, Constantin Fulga.
„Astăzi am depus jurământul pentru funcția de subprefect al județului Hunedoara.
Este o mare onoare pentru mine, să îmi pun competențele și experiența în folosul oamenilor și să creștem încrederea acestora în instituțiile statului.
Le mulțumesc colegilor din PNL Filiala Hunedoara pentru susținerea pe care mi-au acordat-o și totodată îl felicit pe noul prefect al județului, domnul Constantin Fulga, pe care îl asigur – ca și pe domnul subprefect Lorincz Szell – de întreaga mea disponibilitate.
Îmi exprim convingerea ca vom face o echipă performantă, pentru dezvoltarea județului nostru”, a transmis și subprefectul Adrian David.
PNL a avut, până astăzi, conducerea Prefecturii Hunedoara, prin Dorin Visirin, însă decizia coaliției de guvernare la nivel național a fost ca în județele unde un partid a câștigat președinția consiliului județean, prefectul să fie de la aceeași formațiune politică.
În județul Hunedoara, Laurențiu Nistor, președinte al PSD Hunedoara, a câștigat funcția de președinte al CJ, drept urmare, postul de prefect revine social-democraților.
