Un tânăr născut în Italia care își căuta tatăl român, pe care nu l-a cunoscut niciodată, a reușit să-l găsească prin intermediul Facebook. Acesta avea doar o poză cu el și știa că se numește Manolo. Tânărul a făcut un apel pe Facebook pentru a fi ajutat să-l găsească. Cu ajutorul implicării românilor din Italia, fiul și tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată au reușit să intre în contact.
Pe 27 octombrie 2022, pe pagina Facebook „Ti Cerco. appelli di persone che cercano le loro origini e i propri cari” a fost publicat apelul unui tânăr de 20 de ani, născut în Italia, ce își căuta tatăl pe care nu a apucat să-l cunoască niciodată.
„Mă numesc Mijay Lorenzo, sunt născut la spitalul G.B. Grassi din Roma la data de 16/03/2002. Mama mea se numea Patricia, suferea de Lupus și a murit. Îl caut pe tatăl meu. El e român, dar trăiește în Italia”, a scris el în postarea sa, la acea vreme.
Din cele relatate de tânărul de 20 de ani, tatăl său era imigrant clandestin în Italia la acea vreme și din acest motiv nu a putut să-l recunoască după ce s-a născut.
Potrivit ziarului Il Messaggero, Lorenzo trăiește acum într-o țară din America de Sud. Dorința de a-și cunoaște tatăl și originile însă a rămas foarte puternică și distanța uriașă față de Italia, unde credea că tatăl său se află încă, nu l-a împiedicat nicicum să-l caute.
Datorită miilor de români care s-au implicat, după numai trei zile de la publicare Lorenzo a descoperit că tatăl său se numește de fapt Manole și nu mai trăiește în Italia, ci se află în localitatea Uricani, din județul Hunedoara.
Băiatul de 20 de ani a aflat și că are o soră mai mică și una mai mare. Potrivit ziarului Il Messaggero, sora mai mare a lui Lorenzo ar fi Georgiana Lobonț, cântăreață și influencer din România, cu peste un milion de urmăritori pe rețelele de socializare, scrie ziare.com.