Polițiștii din Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în data de 6 aprilie, o amplă acțiune în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni de contrabandă și spălare de bani, fiind puse în executare 16 mandate de percheziție domiciliară în județele Hunedoara și Arad.
Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, iar investigațiile sunt derulate de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Țigări de contrabandă și marfă ilegală
Din cercetări a reieșit că mai multe persoane fizice și juridice ar fi achiziționat țigarete provenite din spațiul extra-comunitar, în special din Republica Moldova și Serbia. Acestea ar fi fost introduse ilegal în țară, prin evitarea controlului vamal, și ulterior comercializate prin intermediul unor societăți comerciale.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat cantități importante de produse din tutun, dar și peste 100.000 de articole pirotehnice – petarde, baterii de artificii, rachete sau alte materiale – deținute fără respectarea legislației privind regimul materiilor explozive.
Acțiune amplă, cu zeci de polițiști
La acțiune au participat aproximativ 60 de polițiști din structurile de investigare a criminalității economice, ordine publică, investigații criminale și criminalistică, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cele două județe.
Întreaga cantitate de bunuri descoperită a fost ridicată în vederea confiscării, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.
