Parteneriat între copiii din Deva și administrația locală. Consiliul Copiilor Deveni „a intrat în pâine” și au venit cu idei și soluții pentru dezvoltarea orașului.
Copiii s-au întâlnit cu primarul Devei, Lucian Ioan Rus, și cu directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală, Raul Constantinescu, iar în cadrul discuțiilor a fost dezbătut proiectul amenajării unor grădini urbane în zona Parcului Bejan. Mai mult, copiii au verificat un loc de joacă și au propus soluții de reabilitare, dar au venit și cu idei numai bune de pus în practică.
„Deva este acasă – iar copiii săi se implică activ în felul în care arată și se dezvoltă acest loc drag lor.
Municipiul Deva devine un exemplu de implicare civică și colaborare activă între generații.
Cei 20 elevi care fac parte din Consiliul Copiilor Deveni s-au întâlnit cu primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus și cu directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), Raul Constantinescu, pentru a contribui cu idei și soluții la dezvoltarea orașului.
În centrul discuțiilor s-a aflat proiectul amenajării unor grădini urbane în zona Parcului Bejan. Spațiile vor include zone verzi, flori de sezon și vor fi gândite ca o oază de relaxare și socializare pentru comunitate. Proiectul este un exemplu concret de implicare a celor mai tineri cetățeni în transformarea mediului urban.
Întâlnirea a continuat în cartierul Micro 15, unde elevii au evaluat starea actuală a unui loc de joacă și au propus soluții de reabilitare. Mai mult, ei au cerut crearea unui nou loc de joacă în «zona urbană marginalizată», precum și amenajarea a două locuri de joacă dotate și cu echipamente speciale, accesibile copiilor cu dizabilități”, se arată într-un comunicat al Primăriei Deva.
„Copiii din Deva ne dau o lecție importantă despre implicare, responsabilitate și viziune. Îi ascultăm cu toată deschiderea, pentru că orașul este al lor – al generației care vine. Împreună construim un oraș prietenos, incluziv și verde. Parteneriatul cu Consiliul Copiilor nu este doar simbolic, ci unul real, cu impact în comunitate”.
Acest demers reflectă angajamentul administrației locale de a încuraja participarea activă a tinerilor și de a le oferi un cadru concret în care ideile lor să prindă viață”, spune primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.
