• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(VIDEO) Operațiune a SCCO Hunedoara și DIICOT Hunedoara: doi spanioli, arestați după ce au adus 7 kilograme de canabis în țară

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus, la data de 25 octombrie 2025, reținerea unui bărbat și a unei femei, ambii cetățeni spanioli, cu vârste de 33 și 36 de ani, cercetați pentru introducerea în țară și traficul de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii octombrie, inculpatul ar fi procurat din Spania, în scopul comercializării, o cantitate de 7,1 kilograme de canabis, pe care femeia ar fi introdus-o în România prin intermediul unei firme de transport persoane.

În dimineața zilei de 25 octombrie, cei doi au fost prinși în flagrant în municipiul Arad, imediat după ce au descărcat bagajul în care se afla drogul și se pregăteau să-l transporte cu autoturismul bărbatului.

După audieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate în colaborare cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *