Foto: arhivă
Persoanele din zona Bradului, aflate în căutarea unui loc de muncă sau cele care vor să își schimbe actualul job, au o nouă oportunitate la începutul lunii octombrie. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, în parteneriat cu Primăria municipiului Brad, organizează Bursa Locurilor de Muncă, un eveniment menit să faciliteze întâlnirea directă dintre angajatori și cei interesați să lucreze.
Bursa va avea loc pe 9 octombrie 2025, de la ora 15:00, la sala de sport a Liceului Teoretic „Avram Iancu” – structura „Horia, Cloșca și Crișan” din municipiul Brad.
Evenimentul este gândit nu doar pentru persoanele aflate în șomaj, ci și pentru cei care vor să își îmbunătățească nivelul profesional sau să se reorienteze în carieră. Astfel, participanții vor putea descoperi ofertele companiilor locale și regionale, având șansa să își valorifice competențele și să găsească locuri de muncă adaptate pregătirii lor.
„Bursa are ca obiectiv facilitarea întâlnirii directe dintre angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și a celor care doresc să își schimbe actualul loc de muncă sau să își îmbunătățească nivelul de calificare. În acest fel, evenimentul oferă oportunități de reinserție profesională și valorificare a competențelor pe piața muncii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de AJOFM Hunedoara.
AJOFM Hunedoara a contactat deja angajatori din Brad și din localitățile învecinate, pentru a le oferi ocazia să își prezinte posturile vacante. În acest fel, bursa devine o punte de legătură între cererea și oferta de pe piața muncii, sprijinind reintegrarea profesională și reducerea șomajului în zonă.
Angajatorii care doresc să participe sunt invitați să își înscrie oferta de locuri de muncă până la data de 8 octombrie 2025, la sediul AJOFM Hunedoara – punctul de lucru din Brad (str. Independenței nr. 3), sau la tel. 0755.999.923, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro.