• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Ninsori persistente la Deva: echipele de deszăpezire au intervenit toată noaptea. Lucian Rus: „Intervențiile continuă și în acest moment, fără întrerupere. (…) Fac apel la toți locuitorii să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să dea dovadă de responsabilitate”

Primăria Municipiului Deva informează că, în contextul ninsorilor din ultimele trei zile, echipele de deszăpezire au intervenit permanent pe raza municipiului pentru menținerea circulației rutiere și pietonale în condiții de siguranță. Acțiunile s-au desfășurat atât pe timp de zi, cât și pe timpul nopții, în funcție de intensitatea fenomenelor meteorologice și de prioritățile stabilite la nivel local.

Intervențiile au vizat arterele principale, străzile secundare, cartierele și zonele cu trafic intens, utilajele fiind mobilizate în funcție de evoluția condițiilor meteo. Potrivit municipalității, serviciile de specialitate monitorizează în permanență evoluția vremii și intervin prompt pentru degajarea carosabilului și prevenirea formării poleiului.

Autoritățile locale fac apel către cetățeni să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte recomandările transmise de instituțiile abilitate, pentru reducerea riscurilor asociate circulației în sezonul rece.

„Lupta cu zăpada continuă. Ninsorile nu contenesc, iar echipele de deszăpezire au acționat pe toată durata nopții pe străzile municipiului Deva, pentru a menține circulația în condiții cât mai bune. Intervențiile continuă și în acest moment, fără întrerupere. Ne confruntăm cu o iarnă grea, cu episoade de ninsoare persistentă, motiv pentru care fac apel la toți locuitorii să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să dea dovadă de responsabilitate. Siguranța fiecăruia dintre noi rămâne prioritară”, a declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *