fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Nicolae de România, pe urmele Regelui Mihai I, la Hunedoara. A semnat în „Cartea de Oaspeți” a orașului, de pe scaunul și la masa la care a stat și bunicul său, Regele Mihai I

Nicolae de România s-a aflat aseară şi astăzi la Hunedoara în cadrul unui turneu intitulat „Pe urmele bunicului Mihai I”. Marţi seara, la Castelul Corvinilor, a avut loc prezentarea oficială a albumului „Bunicul meu, Regele Mihai”.

Nicolae de România a mărturisit că albumul prezentat oficial la Hunedoara s-a născut, de fapt, dintr-un alt album, primit la nunta sa, în 2018, cu imagini în care era surprins Regele Mihai I.

„Multe dintre ele nu existau în spaţiul public. Mi s-a părut că ar fi mare păcat ca aceste imagini să rămână doar în posesia mea şi a familiei mele. Am căutat apoi şi alte imagini. Aşa s-a născut acest album prin care doresc să arăt şi persoana din spatele coroanei, un modest, un om cu multe pasiuni, un om demn care a iubit foarte mult România”, a explicat autorul lucrării.

Astăzi, Nicolae de România a fost prezent în două dintre liceele oraşului, Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara” şi Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” pentru a derula o nouă etapă din proiectul intitulat „Istoria regalităţii, în şcoli”. Este vorba despre o iniţiativă interactivă prin care copiii sunt ajutaţi să înţeleagă mai bine patrimoniul cultural lăsat moştenire de regii şi reginele României dar care urmăreşte să înţeleagă mai bine şi provocările întâmpinate de noile generaţii într-o Românie aflată într-un continuu proces de schimbare.

Tot astăzi, Nicolae de România a fost primit şi la sediul Primăriei Hunedoara de către primarul Dan Bobouţanu.

„Este mai mult decât o onoare să avem un asemenea oaspete. Am avut plăcerea de a prezenta importanţa Hunedoarei în istoria românilor, dar şi de a afla detalii despre cele două proiecte extraordinare derulate de Nicolae de România. Mă bucură faptul că Hunedoara se află pe traseul turneului întreprins de Nicolae de România”, spune primarul Dan Bobouţanu.

În prima parte a vizitei la Hunedoara, administratorii Muzeului „Castelul Corvinilor” i-au pregătit şi o mică surpriză oaspetelui de seamă punându-i la dispoziţie acelaşi scaun şi aceeaşi masă pe care Regele Mihai I le-a folosit pentru a semna în „Cartea de oaspeţi” a oraşului, pe parcursul ultimei vizite a Majestăţii Sale în Hunedoara, în 1997.

 

blankblank blank blank blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *