Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” din Deva a marcat Săptămâna Europeană a Sportului Școlar (23-30.09.2026) printr-o serie de activități pline de energie, menite să promoveze un stil de viață sănătos și spiritul de echipă. Tema principală de anul acesta este legată de mobilitatea urbană și rolul activ pe care unitățile școlare îl pot juca în promovarea acestui concept pentru beneficiul elevilor, al părinților și al cadrelor didactice.
Ziua Europeană a Sportului Școlar a fost punctată în 25.09.2026, când elevii de toate vârstele s-au întrecut cu entuziasm în competiții de fotbal, baschet, volei, cros, campionate de șah, transformând curtea colegiului, sălile și terenurile de sport într-un teren universal al prieteniei și al promovării mișcării. Evenimentul a pus accentul pe fair-play, disciplină și bucuria de a face mișcare, nu doar pe competiție.
