Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a fost prezent, ieri, la Termocentrala Mintia, la o discuție cu investitorii care vor să construiască aici cea mai mare centrală pe gaz din Europa. Potrivit ministrului, în luna aprilie a anului viitor, compania Mass Global Energy Rom va aduce la Mintia echipamente de dimensiuni record, componente esențiale ale noii centrale.
„Este un proiect grandios, cea mai mare centrală pe gaz din Europa – 1.700 MW putere instalată. Încă din aprilie anul viitor, România va vedea ceea ce n-a mai văzut niciodată: echipamente de dimensiuni record, turbine, generatoare, practic componentele esenţiale ale acestui proiect strategic. Apreciez ritmul cu care investitorul s-a mişcat până acum, seriozitatea contractorilor cu care lucrează, atât în zona de construcţie a centralei, cât şi în zona de turbine. Apreciez foarte mult faptul că au ales România, de altfel domnul preşedinte are o relaţie specială cu România de peste 30 de ani şi se vede că, împreună cu echipa domniei sale, pune foarte mult suflet în acest proiect”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Valoarea investiţiei pe care grupul Mass Group Holding o derulează pentru noua centrală electrică pe gaz de la Mintia se va ridica, în final, la 1,3 miliarde de euro, a precizat, la rândul său, preşedintele companiei, Ahmet Esmail.
„Acest proiect înseamnă pentru români locuri de muncă, vorbim de peste 1.200 de locuri de muncă pe perioada construcţiei centralei, vorbim de o energie sigură produsă în bandă, vorbim de cea mai eficientă centrală din Europa, cu un randament de 64%, şi deci de un sprijin substanţial pe care România îl primeşte pe traiectoria de tranziţie verde şi de înlocuire a cărbunelui din mixul energetic cu gaze naturale, o resursă strategică la care România are acces. Practic, proiectul va fi implementat în două faze. În vara lui 2025, prima fază va fi finalizată şi apoi, un an mai târziu, până la finalul anului 2026, investiţia va fi completă. Asta înseamnă un ritm record, fără precedent, şi un exemplu pentru întreaga ţară că lucruri mari se pot face în România”, a spus ministrul Energiei.
Potrivit președintelui companiei care a achiziționat termocentrala de la Mintia, după pornirea centralei electrice, aici vor lucrua aproximativ 300 de energeticieni.
Termocentrala Mintia a fost cumpărată, pe 26 august 2022, cu 91,23 milioane de euro, fără TVA, de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţii publice.
Centrala electrică intrase în procedură de insolvenţă la data de 14 noiembrie 2019 şi în conservare în vara anului 2021, în lipsa investiţiilor necesare pentru a putea respecta reglementările de mediu ale Uniunii Europene.
Astăzi, firma Mass Global Energy Rom efectuează demolarea clădirilor pentru a ridica noua Centrală Electrică „Mass Mintia”. Demolările se vor întinde pe o suprafață de aproape 100.000 de metri pătrați, conform unui document emis de Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara.
Grupul AVAX a anunțat, la finalul lunii mai, că a semnat un contract cu grupul Mass Group Holding (MGH) pentru construcția și punerea în funcțiune a unei centrale electrice cu ciclu combinat de 1.750 MW, cu un buget total de 673,5 milioane de euro. AVAX este un mare grup de construcții din Grecia, care a construit inclusiv metroul din Atena și operează în concesiune câteva dintre marile autostrăzi ale țării.
Înainte ca firma din Grecia să înceapă construcția centralei „Mass Mintia”, trebuie eliberat terenul și trebuie obținute avizele pentru construcție. Prefectul județului Hunedoara spune că va depune toate diligeențele necesare „pentru a accelera ritmul producedurilor de avizare”, astfel încât lucrările să înceapă în cel mai scurt timp.