• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Laurențiu Nistor îi cere demisia ministrului Mediului, după blocarea lucrărilor la barajul de la Mihăileni. „Trebuie să cadă capete. Mă gândesc până mâine cui o să îi cer demisia, dar, 100%, o spun de astăzi, nu o să scape ministrul Mediului”

Președintele Consiliul Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a reacționat vehement după decizia instanței care duce la încetarea lucrărilor la barajul de la Mihăileni și la imposibilitatea emiterii unei noi autorizații, solicitând public demisia ministrului Mediului.

„Este cea mai tristă veste pe care am primit-o de când sunt în funcția de președinte al Consiliului Județean. O veste tristă, în situația în care se încetează lucrările, nu se mai acordă o altă autorizație și, cred eu, este o greșeală. Nu pot eu să comentez decizia instanței, dar cred că cei care trebuiau să se apere în acest proces nu au făcut-o ca lumea. Dacă se luau după CJ Hunedoara, după ce am făcut noi, cu juriștii noștri, cu mine, toți care au participat, 100% procesul era câștigat. Dar cred că au avut avocați foarte nepregătiți sau, probabil, nu au avut intenții bune.”

Critici la adresa Ministerului Mediului și a celor implicați în investiție

În intervenția sa, șeful CJ a amintit că în 2022 a avut loc inaugurarea lucrărilor, în prezența reprezentanților PNL, UDMR și ai Ministerul Mediului.

„Îmi aduc aminte cu bucurie, din punctul meu de vedere, cât am fost parlamentar, am adus bani foarte-foarte mulți pentru această investiție. M-am zbătut ca în bugetul național să fie prinsă această investiție și este trist că, în 2022, PNL cu UDMR, cu Ministerul Mediului au făcut inaugurarea barajului de la Mihăileni. Mă întreb și vă întreb și pe dumneavoastră, dacă s-a făcut inaugurarea, atunci de ce Declic a acționat în judecată autorizația emisă de Consiliul Popular al Județului Hunedoara? Consiliul Județean de astăzi este succesorul Consiliului Popular al Județului Hunedoara.”

Acțiunea în instanță a fost inițiată de Declic, iar Nistor a criticat lipsa de implicare a constructorului SOCOT Oradea și a Apele Române Bihor.

„Declicul a acționat în judecată și neimplicarea foarte-foarte mare a celor care au făcut investiția, a SOCOT Oradea și, nu în ultimul rând, Apele Române Bihor, trebuia o implicație enorm de mare… Eu mergeam până acolo încât să îmi iau o firmă de consultanță, firmă juridică, cu care să câștig acest proces. Dacă veneau doar să copie intervenția pe care noi, Consiliul Județean, am făcut-o, se câștiga procesul. Nu au făcut-o… Este trist că se întâmplă așa ceva în România, și cred că trebuie să cadă câteva capete. Mă gândesc până mâine, când avem o ședință puternică, cui o să îi cer demisia. Dar, 100%, o spun de astăzi, nu o să scape Ministrul Mediului.”

Risc de inundații și probleme în alimentarea cu apă

Președintele CJ susține că blocarea barajului afectează direct protecția împotriva inundațiilor pe Crișul Alb și planurile de alimentare cu apă potabilă pentru municipiul Brad și localitățile din zonă.

„Din punct de vedere economic, situația barajului de la Mihăileni, cu care avem mari probleme acum, aduce mari deservicii județului Hunedoara. În primul rând, cel mai important, dacă barajul era gata, nu mai aveam inundații pe Crișul Alb. Sute, mii de case, în fiecare an sunt inundate. Există riscul mare să nu mai putem avea apă potabilă în zonă. Atenție! Noi am gândit-o ca alimentarea cu apă a municipiului Brad și a tuturor localităților, comunelor din zonă, până la limita cu județul Arad, să o facem din acest baraj. Urmând ca după acumularea apei la nivelul stabilit în baraj, noi să facem stația de epurare și de acolo să avem apă potabilă suficientă pentru toate localitățile. Puteam veni până la Vălișoara cu apa potabilă. Nu s-a vrut!”

„În 36 de ani nu am fost capabili să executăm 15%”

Potrivit lui Laurențiu Nistor, barajul era realizat în proporție de 85% încă din 1990.

„Barajul de la Mihăileni, în 1990 era executat 85%. În 36 de ani nu am fost capabili să executăm 15%. Este o rușine națională și vreau să audă și cei de la București. Este o rușine națională pentru ei, nu pentru noi.”

Deși sentința este definitivă, președintele CJ afirmă că va căuta soluții pentru a o contesta.

„Eu sper să găsim soluția clară prin care să atacăm această sentință, chiar dacă este greu, pentru că sentința este definitivă, dar un jurist foarte bun va găsi ceva ce poate fi atacat. Sper ca cei de la Apele Române Oradea să înțeleagă și ei și să colaborăm, fiindcă nu colaborăm pentru interesul cuiva, ci pentru interesul național.”

Posibil impact asupra exploatării de la Rovina

Întrebat dacă situația ar afecta și exploatarea de la Rovina, Nistor a răspuns:

„Evident că ar fi afectată! Exploatarea de la Rovina, dacă nu își mai bagă coada Declicul și acolo, că și-a băgat-o… În suprafața de 400 și ceva de hectare au primit o moștenire de prin SUA de vreo 400 de metri pătrați, exact în mijlocul perimetrului în care se desfășoară activitatea. Având în vedere activitatea pe care o desfășoară cei de la Samax, pentru că despre ei vorbiți, 100% este afectată, pentru că ei consumă apă foarte multă. De unde să o ia? Din fântâni de la oameni? Sau să le-o duc din Deva până acolo? Este imposibil.”

În final, președintele CJ a reiterat solicitarea fermă la adresa conducerii Ministerului Mediului:

„Sper ca de această doamnă ministră a Mediului să nu mai auzim mult timp de ea la Ministerul Mediului și sper că are tăria de caracter să iasă la televizor să își ceară scuze pentru ce s-a întâmplat la Hunedoara.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *