Municipiul Brad intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, odată cu inaugurarea, chiar pe 1 Decembrie, a două unități moderne de reciclare FEPRA. Investiția creează 56 de locuri de muncă și aduce în zonă tehnologie avansată pentru reciclarea PET-urilor și a sticlei, contribuind direct la economia circulară și la reducerea poluării.
La invitația investitorului, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a vizitat noile facilități, subliniind potențialul pe care acestea îl deschid pentru Brad și întreaga regiune.
„Am avut plăcerea de a vizita cele două noi unități FEPRA de reciclare a PET-urilor și a sticlei, echipate cu cea mai nouă tehnologie disponibilă în domeniu. Prin realizarea acestor capacități industriale, deșeurile din PET și sticlă nu vor mai ajunge la groapa de gunoi, ci vor fi transformate în resurse pentru produse noi”, a declarat Laurențiu Nistor.
Președintele CJ Hunedoara a punctat că investiția reprezintă o „gură de oxigen” pentru municipiul Brad și baza pentru viitoare dezvoltări, mai ales că FEPRA ia în calcul și o linie de reciclare a textilelor.
„Pentru județul Hunedoara și, în special, pentru municipiul Brad, noua investiție reprezintă o gură de oxigen, dar și un punct de plecare spre dezvoltarea și extinderea portofoliului de produse reciclate. Compania FEPRA are, de altfel, în plan acest lucru, prin realizarea unei capacități de reciclare a textilelor”, a adăugat acesta.
Laurențiu Nistor l-a felicitat pe Ionuț Georgescu, fondatorul FEPRA: „Fiecare loc de muncă nou-creat reprezintă un pas spre siguranța și progresul comunității din zona Brad”.
Deputatul hunedorean Natalia Intotero, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a salutat la rândul său investiția, subliniind impactul ei social și economic:
„Pentru județul Hunedoara și mai ales pentru municipiul Brad, astfel de investiții înseamnă mai mult decât cifre. Înseamnă 56 de locuri de muncă, 56 de familii cu mai multă siguranță și încredere în ziua de mâine. Înseamnă șansa ca tinerii să își poată construi viitorul aici, acasă, nu departe de părinți și de locurile în care au crescut. Noile unități aduc la Brad tehnologie modernă, respect pentru mediu și un model de dezvoltare bazat pe economie circulară.”
Intotero a subliniat și perspectiva de dezvoltare: „Cel mai frumos este că acesta este doar începutul. FEPRA își propune să extindă investiția și în zona reciclării textilelor, ceea ce va însemna noi locuri de muncă și o nouă șansă pentru economia locală”.
Investiția FEPRA confirmă potențialul municipiului Brad de a deveni un pol industrial modern, în acord cu tranziția către o economie verde, generând beneficii directe pentru comunitate și mediul înconjurător.
La evenimentul de la Brad a participat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, deputatul Vetuța Stănescu, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu și directorul Direcției Județene de Mediu Hunedoara, Georgeta Barabaș.
