Polițiștii din Hunedoara desfășoară activități de căutare pentru depistarea unei femei în vârstă de 38 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.
La data de 12 ianuarie 2026, în jurul orei 12:00, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat o femeie din municipiu, care a sesizat dispariția fiicei sale, Jurcă Maria Florentina, în vârstă de 38 de ani, domiciliată în Hunedoara. Aceasta ar fi plecat de la domiciliu la începutul lunii noiembrie 2025, fără a se cunoaște data exactă, și nu a mai revenit.
Mama a mai precizat că femeia a mai părăsit domiciliul și în alte rânduri, fiind depistată de polițiști atât pe raza județului Alba, cât și în județul Hunedoara.
La momentul plecării, Jurcă Maria Florentina purta:
•geacă de culoare neagră,
•pantaloni negri,
•adidași de culoare albă.
Semnalmente:
•înălțime: aproximativ 1,55 metri
•greutate: circa 90 de kilograme
•constituție: robustă
•păr: brunet, lung
•ochi: căprui
•nu prezintă tatuaje, semne particulare sau cicatrici.
Polițiștii au demarat activități în vederea depistării femeii și fac apel la cetățenii care pot oferi informații ce ar putea conduce la depistarea acesteia să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Informare IPJ Hunedoara